Dintr-o evadare de 17 rutieri, pornită de la kilometrul 62, al etapei a 13-a, lozul câştigător a fost tras de italianul Manuel Belletti (Colnago-CSF). Acesta a reuşit să treacă primul linia de sosire, linie aflată în localitatea Cesenatico, după parcurgerea celor 223 de km ai etapei ce a pornit din Porto Recanti – fiind a doua etapă, după cea de ieri, în care se impune un rutier italian.

Cei 17 evadaţi ai zilei au fost: Danilo Wyss (BMC), Rubens Bertogliati (Androni Giocattoli), Andriy Grivko (Astana), Matthieu Claude (Bbox), Kalle Kriit (Cofidis), Paul Voss (Milram), Iban Mayoz (Footon), Cameron Meyer (Garmin), Marco Marzano (Lampre), Sebastian Lang (Omega Pharma), Mauro Facci (Quick Step), Tom Stamsnijder (Rabobank), Gregory Henderson (Sky), Craig Lewis (HTC), Juan Horrach (Katusha), Serguei Klimov (Katusha) şi Manuel Belletti (Colnago). Belletti a reuşit să se impună la sprint în faţa lui neozeelandezului Gregory Henderson şi a spaniolului Iban Mayoz Echeverria.

Pe urma acestora a plecat şi Vladimir Karpets (Katusha), cu 50 km înainte de final, iar în final cu avansul de aproape 2 minute jumătate faţă de pluton, a reuşit să sară în clasamentul general 5 poziţii, peste Ivan Basso, Vincenzo Nibali (ambii de la echipa Liquigas) şi Cadel Evans (Team BMC), până pe locul 14.

Plutonul, împreună cu favoriţii şi tricoul roz, a sosit la 7 minute şi 28 de secunde în urma învingătorului, dar în clasamentul general, poziţiile fruntaşe nu au suferit mari modificări.

Clasament general după etapa a 13-a

1 Richie Porte (Aus) Team Saxo Bank                        56h20’56”
2 David Arroyo Duran (Spa) Caisse d’Epargne             +1’42”
3 Robert Kiserlovski (Cro) Liquigas-Doimo                    +1’56”
4 Xavier Tondo Volpini (Spa) Cervelo Test Team          +3’54”
5 Valerio Agnoli (Ita) Liquigas-Doimo                             +4’41”

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.