Se pare că Mortirolo a avut un cuvânt greu de spus în desemnarea câştigătorului Turului Italiei 2010. Celebra căţărare, lungă de 12,3 km,  cu o pantă medie de 10,3 %, plasată cu 45 de km înainte de finalul etapei a 19-a, a adus italienilor din nou tricoul roz.

Acesta a revenit italianului Ivan Basso (Liquigas), care împreună cu coechipierul său, Vicenzo Nibali şi compatriotul lor Michele Scarponi (Androni Giocattoli) au reuşit să se desprindă de David Arroyo (Caisse d’Epargne), Cadel Evans (BMC), Carlos Sastre (Cervelo) şi de Alexander Vinokourov (Astana) cu 40 km înainte de final,  adunând la finalul căţărării de pe Mortirolo un avans de 55 secunde faţă de Vinokourov şi Sastre, 1 minut şi 42 de secunde faţă de Evans şi aproape 2 minute faţă de liderul David Arryo.

Spaniolul, lider în clasamentul general la startul etapei, a coborât foarte rapid recuperând din timpul pierdut pe căţărare, formând astfel la finalul coborârii un grup de urmăritori (Alexandre Vinokourov, John Gadret – AG2R, Cadel Evans, David Arroyo, Carlos Sastre) cu doar 41 de secunde în spatele celor 3 italieni.

Din păcate pentru el, efortul depus pe coborâre s-a simţit pe ultima parte a etapei, astfel încât în cei 12,5 km care au mai rămas, din etapa 19 desfăşurată pe distanţa de 195 km între Brescia şi Aprica, a pierdut 3 minute şi 6 secunde faţă de câştigatorul Michele Scarponi. Pe locurile 2 şi 3 au venit în acelaşi timp cu Scarponi, Ivan Basso şi Vicenzo Nibali.

În urma acestor rezultate, Arroyo s-a vazut nevoit să predea tricoul, rutierului de la Liquigas, Ivan Basso, care revine în roz după 4 ani, de la Il Giro câştigat în 2006.

Clasament general după etapa a 19-a
1 Ivan Basso (Ita) Liquigas-Doimo                     81h55’56”  
2 David Arroyo Duran (Spa) Caisse d’Epargne    +0’51” 
3 Vincenzo Nibali (Ita) Liquigas-Doimo                  +2’30” 
4 Michele Scarponi (Ita) Androni Giocattoli           +2’49” 
5 Cadel Evans (Aus) BMC Racing Team               +4’00”

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.