Presa locală din Bad Goisern a scris cu litere de o șchioapă titlul de mai sus: ” Invazie romaneasca la Salzkammergut Trophy 2010″. Totul a început în 2005, când 3 români au participat pentru prima dată la cel mai important maraton mtb din Austria. Peste 30 de persoane din Romania au luat startul in 2010, o creştere impresionanta care a fost remarcata de organizatori.

Ce este Salzkammergut Trophy?  Un maraton incredibil care reușește sa crească an de an, cu ajutorul comunității locale, cu ajutorul agenției regionale pentru turism şi cu ajutorul unui număr impresionant de voluntari (peste 900).

Traseul lung al maratonului se întinde pe distanta de 211,1 km și are o diferență de nivel de 7. 175 m.  Concurenții au ocazia să treacă prin regiunea Hallstatt+Dachstein+Salzkammergut, zonă inclusa in patrimoniul UNESCO.

Ciclism.ro împreuna cu revista Mbike a beneficiat de o invitație de la organizatori, prin intermediul BIKEFUN, asa ca împreună cu 5 colegi de la Geiger Team am pornit spre Bad Goisern in bus-ul pus la dispoziție de sponsorul principal al echipei, firma GEIGER.

Drumul este ușor atunci când îl faci alături de colegi. Ajungem la Bad Goisern joi în jurul orei 12.00 și ne îndreptam spre locația indicată de organizator pentru cazare, AlpenParks Hagan Lodge Altaussee Cu toate că merg de ani buni la ski și o parte din vacanța de vară o petrec în Austria sau Germania pot spune că atât locația cât și condițiile de la Hagan Lodges au reușit să mă impresioneze (vile dotate cu bucătărie, două sau trei dormitoare, o saună, o curățenie exemplară).

Zona este perfectă pentru ture cu bicicletă, traseele pot fi alese în funcție de nivelul de pregătire, de la ture lejere pentru amatori până la ture cu un grad ridicat de dificultate.

A doua zi am început pregătirile pentru cursa și am participat la conferința de presă.

În partea stângă îl puteți vedea pe cel care a organizat prima oara Salzkammergut Trophy alături de organizatorul actual al cursei. În partea dreapta este reprezentanta autorităților pe partea de turism. Agenția națională de turism, prin reprezentanții locali, este sponsorul principal al evenimentului.

Am avut plăcerea să o cunoaștem și pe Caroline Loidl, persoana care se ocupă de presă în timpul concursului. O persoană foarte amabilă care ne-a fost de mare ajutor.

După preluarea numerelor am pregătit o cină ca în povești, împreună cu ceilalți colegi de la Geiger Team.

A doua zi cursa a început devreme pentru mai mulți romani care au încercat să termine tura de 210 km. Pentru ca noi aveam alte obiective am plecat de la cabana doar la ora 8. Andrei Ianoș și Gândila Fabian au luat startul la ora 9, pentru tura de 110 km.

Împreuna cu Mihai Tipuriță am luat startul la tura de 54 km.

A fost o cursă perfectă la traseul de 54 km. Două urcări grele, peisaje incredibile, localnici care ieșeau pe marginea drumului să ne încurajeze, totul era parcă gândit ca să iți ofere o experiență unică.

Pot spune că Salzkammergut Trophy 2010 a fost o încântare. Un concurs perfect din toate punctele de vedere. Gazdele au fost excepționale și este incredibil să vezi ce se poate organiza atunci când există un interes general pentru a face un lucru de calitate.

Zona este superbă și merită să o vizitați în orice perioada a anului. Salzkammergut Trophy este un concurs la care trebuie să participați măcar o dată în viață, este un concurs care face diferența.

Multumim Salzkammergut, ne revedem in 2011!

1 COMMENT

  1. Frumos comentariul tau despre acest supereveniment, am vizitat si eu Austria vreo 10 zile, este o curatenie impecabila…in Romania nu vom putea organiza astfel de eveniment, adik la o asa scara ( ca nr de particip si calitate a organizarii). Poate copii nostri …Dar sa nu descurajam, asa km ati inceput si voi in park si ulterior l-ati transformat intr-un eveniment national, si noi cu Limanu am inceput cu 17 (elevi si prieteni) si ne invartim akm p la 250-300…mult succes puternicei echipe Geiger

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.