Traseul plat al etapei a 5-a prevestea un final decis la un spint masiv. Deşi o evadare a animat mare parte a manşei, plutonul, în frunte cu rutierii de la Omega Pharma-Lotto, nu a dat şanse fugarilor, aceştia fiind ajunşi, iar în spintul final s-a impus Tyler Farrar (Garmin-Transitions) în faţa lui Koldo Fernandez (Euskaltel-Euskadi) şi a lui Mark Cavendish (HTC-Columbia), care de data aceasta a lansat prea devreme atacul final.

Chiar de la startul etapei dintre Guadix şi Lorca (198.8 km), Pierre Rolland (BBox Bouygues Telecom), David Gutierrez (Footon-Servetto), Jose Vincente Toribio (Andalucia) şi Arnaud Labbe (Cofidis) şi-au încercat norocul. Au primit undă vedere din partea plutonului, doar până când avansul lor a devenit ameninţător pentru tricoul roşu al lui Gilbert, moment în care, echipa sa a înteţit ritmul, Rolland fiind ultimul readus în pluton. Şi de aici totul a fost la îndemâma sprinterilor, Farrar învingându-l de data asta pe Cavendish.

Clasament general după etapa a 5-a

1 Philippe Gilbert (Bel) Omega Pharma-Lotto      19h00’06”
2 Igor Anton (Spa) Euskaltel-Euskadi +10″
3 Joaquin Rodriguez (Spa) Team Katusha +10″
4 Vincenzo Nibali (Ita) Liquigas-Doimo +12″
5 Peter Velits (Svk) Team HTC-Columbia +16″

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.