După două victorii de etapă şi câştigarea tricoului verde în Marea Buclă, Alessandro Petacchi (Lampre-Farnese Vini ) obţine o victorie şi în Turul Spaniei la finalul etapei a şaptea, cea dintre Murcia şi Orihuela (187,1 km).

Italianul i-a învins pe Mark Cavendish (HTC Columbia), pe Tyler Farrar şi pe argentinianul Juan-Jose Haedo (Saxo Bank). Totuşi Cavendish a reuşit să adune suficiente punte pentru a lua tricoul verde de pe umerii lui Igor Anton. Philippe Gilbert (Omega Pharma-Lotto) a încheiat ziua pe locul 10, păstrând tricoul de lider.

Cum etapa se dovedea a fi una a sprinterilor, cu doar o căţărare de categoria a 3-a, doar câţiva rutieri care se vroiau observaţi au ieşit din pluton. Vladimir Isaichev (Xacobeo Galicia) a ieşit din pluton la kilometrul 2, fiind repede urmat de Dominik Roels (Milram), Martin Pedersen (Footon–Servetto), Vladimir Isaichev, (Xacobeo Galicia) şi Jorge Montenegro (Andalucia Cajasur). Evadaţii au rulat în linişte până pe căţărarea de la Hondon de los Frailes, când avansul lor a început să scadă, fiind prinşi cu 5 kilometri înainte de finish-ul care i-a revenit lui Petacchi.

Clasament general după etapa a 7-a
1 Philippe Gilbert (Bel) Omega Pharma-Lotto        27h12’38”
2 Igor Anton (Spa) Euskaltel-Euskadi                           +10″ 
3 Joaquin Rodriguez (Spa) Team Katusha                   +10″ 
4 Vincenzo Nibali (Ita) Liquigas-Doimo                         +12″ 
5 Peter Velits (Svk) Team HTC-Columbia                     +16″

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.