Mult râvnita victorie pentru britanicul Mark Cavendish (HTC-Columbia) a venit în etapa a 12-a a actualei ediţii a Turului Spaniei, desfaşurată între Andorra la Vella şi Lleida pe distanţa de 172,5 km.

Matthew Goss l-a purtat atât de bine către linia de sosire încât a sosit pe locul trei, încetinind pentru a ridica mâinile în aer în semn de bucurie pentru victoria colegului său. Tyler Farrar (Garmin) a sosit pe poziţia a doua.

Situaţia în clasamentul general a rămas neschimbată, cu Igor Anton (Euskaltel-Euskadi) pe primul loc, urmat de Vincenzo Nibali (Liquigas-Doimo) şi Xavier Tondo (Cervelo).

6 rutieri au atacat la kilometrul 10, alţi 3 alăturându-se la kilometrul 51. Dar cum David Garcia Dapena (Lampre-Farnese Vini) era cel mai bine clasat la 5 ’04”, plutonul le-a dat undă verde, fără totuşi ca avansul lor să depăşească 3’18”. Echipele sprinterilor au încercat pe ultima porţiune să îşi aducă favoriţii în faţă, dar Cavendish s-a dovedit cel mai puternic, trecând primul linia de sosire şi preluând astfel prima poziţie în clasamentul pe puncte.

Lui David Moncoutie nu i-a fost ameninţată poziţia de lider în clasamentul căţărătorilor, singura căţătare repertoriată, Col de Bóixols (cat. a 2-a) revenind lui David Garcia Dapena, aflat în evadare.

Clasament general după etapa a 12-a
1 Igor Anton (Spa) Euskaltel-Euskadi                            51h37’45”
2 Vincenzo Nibali (Ita) Liquigas-Doimo                                 +45″
3 Xavier Tondo (Spa) Cervélo Test Team                         +1’04”
4 Joaquin Rodriguez (Spa) Team Katusha                        +1’17”
5 Ezequiel Mosquera (Spa) Xacobeo Galicia                     +1’29”

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.