La două decenii de când Marco Giovanetti câştiga Turul Spaniei în 1990, un alt italian a ajuns la Madrid cu tricoul de lider pe umeri. Vincenzo Nibali (Liquigas-Doimo) l-a devansat pe Ezequiel Mosquera (Xacobeo Galicia) cu 41 de secunde, a treia treaptă a podiumului general final revenind surprinzător slovacului Peter Velits (HTC-Columbia).

Cum se aştepta învingătorul a fost decis în penultima etapă, pe căţărarea de pe Bola del Mundo, ascensiune introdusă pentru prima oară în Vuelta. Pe parcursul celor 172,1 km s-au încercat mai multe atacuri, dar cu mult râvnita căţărăre de categorie specială de pe Bola del Mundo se profila la final, încercările vor fi sortite eşecului, ca de-altfel şi încercarea lui Ezequiel Mosquera de a-l distanţa pe Nibali. Deşi la un moment dat a părut că italianul are probleme pe ascensiune, Mosquera luînd un avans de 17 secunde, Nibali a revenit, încheind etapa la o secundă de spaniolul de la Xacobeo Galicia.

Ultima etapa a competiţiei iberice, care a purtat rutierii din San Sebastian de los Reyes către Madrid (85 km), a revenit americanului Tyler Farrar (Garmin), acesta învingând-l pe Mark Cavendish (Columbia), britanicul consolându-se cu obţinerea tricoului verde. Tricoul alb cu buline albastre de cel mai bun căţărător a revenit francezului David Moncoutie (Cofidis), în timp ce Nibali a fost primul şi în ierarhia celui mai bun tânăr. „Rechinul” din Messina a devenit al cincilea italian care a obţinut victoria finală în istoria de 75 de ani a competiţiei iberice.

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.