Primele biciclete aveau roti de lemn. Mai tarziu au aparut rotile cu cauciuc plin, fara camera. Chiar si acum se mai folosesc cauciucuri pline la biciclete mici, la carucioare si alte utilaje. Dupa ce s-a descoperit camera cu supapa, anvelopele au inceput sa arate asa cum le stim astazi.

Desi au aparut multe alte tipuri, inca se mai folosesc majoritar anvelopele clasice cu margini de sarma. Sunt ieftine si accesibile. O imbunatatire adusa acestor anvelope a fost inlocuirea sarmei de otel cu fir de kevlar. Astfel o anvelopa se poate impaturi ca si o camera, e mai usor de transportat si are o greutate redusa.

Alta schimbare a fost renuntarea la camere si montarea cauciucului direct pe janta. Inainte de asta cu o banda speciala se acopera gaurile niplurilor pentru a nu se pierde aer. Cu aceste cauciucuri se obtin performante mai bune si o greutate mai redusa. Un dezavantaj al acestui tip aste ca in caz de pana nu prea ai ce face. Trebuie schimbat cauciucul sau pusa camera. O solutie ar fi folosirea unui lichid anti-pana care se introduce in anvelope si sigileaza instant orice gaura aparuta.

Din necesitatea de a se obtine performante tot mai bune si greutati tot mai scazute a fost dezvoltat un cauciuc special pentru bicicletele de competitie pe sosea. Acestea se numesc baieuri, tubular tyre in engleza. Pentru ele e nevoie de o janta speciala fara marginile laterale. Anvelopa este foarte subtire si neteda, dar totodata rezistenta, deoarece trebuie umflata la presiune foarte mare. Aceasta anvelopa nu are sarma pe margini. Camera este introdusa complet in anvelopa, apoi marginile acesteia se unesc pe dedesupt si se cos impreuna. Peste cusatura se lipeste o banda textila, apoi se lipeste de janta. Se foloseste un adeziv special. Astfel se obtine o rulare mult mai lina si mai usoara decat cu cauciucurile clasice. Dezavantajele sunt costul mare si dificultatea de a repara o pana. Folosirea unui lichid antipana in aceste cazuri ar ingreuna roata si ar reduce performantele.

Exista o foarte mare varietate de modele de cauciucuri special concepute pentru diferite sporturi si terenuri. Pentru cursele pe sosea se folosesc anvelope foarte inguste si netede, umflate la presiune foarte mare. Astfel se minimizeaza frecarea cu solul si se obtin viteze foarte mari. La bicicletele de munte se folosesc cauciucuri mult mai late, si cu crampoane pentru a avea aderenta sporita pe terenuri alunecoase. Producatorii se intrec in a face cauciucuri specializate pentru orice conditii si orice teren. Exista si cauciucuri extrem de late, de pana la 10cm pentru mers pe zapada si nisip. Sau cu crampoane foarte mari pentru noroi. Si pentru gheata sunt anvelope cu crampoane si capse metalice.

Materialele din care sunt facute anvelopele sunt din ce in ce mai avansate. Majoritatea cauciucurilor sunt formate din mai multe invelisuri cu proprietati diverse. Cele mai performante au in compozitie straturi de kevlar si placute ceramice. Aceste cauciucuri sunt foarte rezistente si aproape invulnerabile la pene. Pe de alta parte anvelopele pentru competitii sunt mai subtiri, mai usoare si mai moi, pentru a usura rularea si a imbunatati aderenta si franarea. In schimb au durata de viata mai mica deoarece se uzeaza mult mai repede. Cele pentru oras sau excursii au un profil semicramponat, de obicei cu protectie antipana si cu elemente reflectorizante incluse.

La alegerea unei anvelope trebuie sa se tine cont de conditiile in care ve fi folosita. Multi isi aleg anvelope total nepotrivite, doar pentru ca asa au vazut la altii. Unii merg doar pe asfalt, prin oras cu cauciucuri groase pentru munte, sau prin padure cu cauciucuri de cursiera. Mai problematic este alegerea unui cauciuc potrivit pentru participarea la un maraton. Pe traseul unui astfel de concurs se intalnesc cam toate formele de relief si toate tipurile de teren. Aici fiecare alege ce simte ca-l avantajeaza. Experinta conteaza mult in aceste cazuri.

Si in primul rand la cumpararea cauciucurilor se va verifica sa se potriveasca pe janta.

2 COMMENTS

  1. Cele mai enervante cauciucuri pt. mine au fost pneurile tubulare folosite pe cursiera. La vremea respectiva nu exista varianta anvelopa si camera (separate intre ele), asa ca o pana la un asemenea cauciuc era mare bataie de cap. Daca faceai pana trebuia neaparat sa ai cauciucul de rezerva la tine, altfel te intorceai acasa cu o masina de ocazie. Era imposibil de reparat pe drum; numai acasa se rezolva pana, dupa o munca asiduua, bineanteles. Dupa ce ca erau foarte dificile aceste pneuri tubulare, erau scumpe si foarte greu de gasit la noi in tara, asa ca apelam la soferi de TIR-uri care faceau curse peste granita, prin intermediul unor prieteni, ahtiati si ei de sportul cu bicicleta. Destinatia acestor pneuri, din punctul meu de vedere, este numai velodromul, nu soseaua, care este plina de mizerii (cioburi, cuie, sirme), ”scuipate” de rotile masinilor, exact pe partea pe care rulam noi.

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.