Heinrich Haussler (Garmin-Cervélo) a câştigat un duel strâns cu Daniele Bennati (Leopard Trek) la finaul etapei a doua a Turului Qatar, organizată pe distanţa de 135,5 km între Camel Race Track şi Doha Golf Club. Australianul s-a apropiat la o secundă de Tom Boonen’s (Quick Step) în clasamentul general, belgianul încheind cursa abia pe locul şase.

Eroii zilei, la fel de rapidă ca cea precedentă, au fost cinci rutieri. Mikhail Ignatiev (Katusha) şi Giovanni Visconti (Farnese Vini-Neri Sottoli) au fost „instigatorii” evadării formate la kilometrul 7. Au fost urmaţi de Niko Eeckhout (An Post-Sean Kelly), Jan Ghyselinck (HTC-Highroad) şi Manuel Quinziato (BMC). Au stat în faţă cea mai mare parte a cursei, joncţiunea cu plotonul făcându-se cu 8 kilometri înainte de final.

Fabian Cancellara va încerca un atac cu 4 km încă de rulat, dar victoria va fi decisă la sprint, onoarea de a trece primul linia de sosire revenind lui Haussler, care ca şi învingătorul din ziua precedentă a lipsit din curse datorită unor probleme la genunchi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.