Prima victorie pentru Campionul mondial Thor Hushovd (Garmin-Cervelo) a venit în etapa a patra a Turului Elveţiei. Norvegianul în vârstă de 33 de ani l-a întrecut pe învingătorul din etapa precedentă, slovacul Peter Sagan (Liquigas-Cannondale). Al treilea a trecut linia de sosire două secunde mai tarziu Marco Marcato (Vacansoleil-DCM). Partea superioară a clasamentului general a rămas nemodificată, cu Damiano Cunego (Lampre-ISD) pe primul loc, urmat la 54 de secunde de Mauricio Soler (Movistar) şi la 1’16” de Bauke Mollema (Rabobank).

Evadarea etapei de 198,4 kilometri dintre Grindelwald şi Huttwil a fost cea a trioului Lloyd Mondory (AG2R La Mondiale), Sylvain Chavanel (Quick Step) şi Cesare Benedetti (Team NetApp) care după 80 de kilometri de cursă au luat un avans de 5 minute. Cu toate acestea cei trei au fost readuşi în pluton prin eforturile echipelor Sky şi Omega Pharma-Lotto, cu 17,5 km încă de rulat din ultimul tur de circuit ce a numărat 25 de kilometri.

Au urmat alte atacuri. La 12,3 km de sosire Sergey Lagutin (Vacansoleil-DCM) a plecat din pluton fiind urmat de Jan Bakelants (Omega Pharma-Lotto) şi Daniel Oss (Liquigas-Cannondale), dar au fost readuşi în pluton patru kilometri mai târziu. Jens Voigt (Leopard Trek) a încercat şi el un atac la 4,5 km de linia de sosire, dar şi atacul său a fost neutralizat la 2 km de finish. Peter Sagan (Liquigas-Cannondale) a accelerat puternic pe ultimii 200 de metri, doar Hushovd a reacţionat rapid, putându-i lua urma şi întrecându-l pe linia de sosire.

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.