Cu numai 4 zile înainte de a începe Turul Franţei o întrebare  stă pe buzele tuturor oamenilor pasionaţi de ciclism : poate fi  Contador învins ?

Rivalul principal din ultimii ani al spaniolului a fost Andy  Schleck care a terminat ultimele două ediţii pe locul 2, însă  care tinde să devină un Jan Ullrich din vremea celor 7 victorii  ale lui Lance Armstrong. Acesta era văzut în fiecare ediţie  dintre cele câştigate de texan ca fiind marele rival al acestuia,  însă în realitate nu i-a pus niciodată probleme reale lui  Armstrong, terminând de 3 ori pe locul 2 în spatele  americanului, o dată pe 3 şi o ediţie pe 4.

Andy are însă două şanse în acest an, pe lângă posibila  victorie prin propriile forţe el poate profita şi de o eventuală suspendare a spaniolului care se află într-un plin scandal de dopaj ce se va finaliza după terminarea Turulu Franţei. În cazul în care Contador va fi suspendat există şanse foarte mari să i se retragă titlurile din Giro 2011 şi Turul Franţei în cazul în care îl va câştiga. Astfel luxemburghezul poate fi declarat câştigătorul turului chiar şi dacă termină din nou pe 2. Mai mult există posibilitatea să îi fie încredinţată chiar şi victoria din TDF 2010 pentru că în acea ediţie a fost depistat pozitiv Contador cu clenbuterol. Aşadar, Andy Schleck poate deveni dintr-un etern pierzător un dublu câştigător de Turul Franţei.

Alţi rutieri care s-ar putea implica în lupta pentru victorie sunt :

Robert Gesink (Rabobank)  principalul favorit pentru tricoul alb al celui mai bun tânăr , a avut un început de sezon foarte bun câştigând Turul Omanului şi are în palmares un loc 6 atât în Vuelta 2009 cât şi în Turul Franţei 2010;

Ivan Basso (Liquigas)  a fost văzut ca fiind urmaşul lui Lance Armstrong şi are 2 victorii în Turul Italiei, anul acesta renunţând în a-şi apăra titlul din Giro pentru a se concentra pe victoria în Marea Buclă unde a câştigat tricoul alb în 2002 şi a terminat pe 2 în 2005;

Cadel Evans (BMC) a terminat pe 2 în 2007 şi 2008, însă în ultimele 2 ediţii a dezamăgit nereuşind să termine în top 20 aşa că rămâne o enigmă cum va evolua australianul anul acesta;

Andreas Kloden (RadioShack) aflat în umbra lui Jan Ullrich la T-Mobile, apoi a lui Contador la Astana şi Armstrong la RadioShack, a sosit timpul pentru el să îşi asume rolul de lider al echipei chiar dacă alături de el la RadioShack vor fi şi alţi pretendenţi la top 10 precum Leipheimer, Brajkovic sau Horner;

Samuel Sanchez (Euskaltel) actualul campion olimpic a fost la un pas de podium anul trecut fiind depăşit la contratimp de Denis Menchov. La fel ca şi Andy Schleck, Evans şi Basso rutierul de la echipa bască şi-a fixat ca principal obiectiv anul acesta o evoluţie cât mai bună în Turul Franţei;

Jurgen Van Den Broeck (Omega Pharma-Lotto) la 28 de ani turul de anul acesta va fi un punct important în cariera belgianului întrucât vom vedea dacă se poate bate cu adevărat la victorie şi dacă îşi poate îmbunătăţi locul 5 obţinut anul trecut;

Bradley Wiggins (Sky) transformat spectaculos în 2009 dintr-un rutier exclusiv de contratimp şi velodrom într-un ciclist bun pe munte, britanicul va încerca să demonstreze că locul 4 din 2009 nu a fost doar o întâmplare, deşi anul trecut a terminat doar pe locul 24;

 

Alţi potenţiali pretendenzi la top 10 :

Frank Schleck (Leopard-Trek), Maxime Monfort (Leopard-Trek), Bauke Mollema (Rabobank), Ryder Hesjedal (Garmin-Cervelo), Christian Vande Velde (Garmin-Cervelo), Nicolas Roche (AG2R), Alexander Vinokourov (Astana), Roman Kreuziger (Astana), Rein Taaramae (Cofidis), Vladimir Karpets (Katusha), Tony Martin (HTC-Highroad), Jerome Coppel (Saur-Sojasun), David Arroyo (Movistar).

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.