Garmin-Cervelo a început cu dreptul Turul Franţei 2011. După câştigarea contratimpului din etapa a doua, Tyler Farrar lansat de Julian Dean şi Thor Hushovd a trecut primul linia de sosire la finalul celor 198 km ai etapei a treia, organizată între Olonne-sur-Mer şi Redon. Americanul i-a întrecut în sprintul final pe Romain Feillu (Vacansoleil) şi José Joaquín Rojas (Movistar). Hushovd a reuşit să îşi păstreze tricoul de lider în ierarhia generală, aflându-se în faţa coechipierului său David Millar şi a lui Cadel Evans (BMC Racing Team).

Evadarea zilei s-a format chiar din primii kilometri ai unei etape plate, cu doar o căţărare de categoria a 4-a pe parurs – ascensiune de pe un podul Pont de Saint-Nazare. Jose Ivan Gutierrez (Movistar), Ruben Perez (Euskaltel-Euskadi), Maxime Bouet (AG2R), Mickael Delage (FDJ) şi Niki Terpstra (Quick Step) au cumulat un avans de opt minute după primiii 80 de kilometri. Dar cum mai multe echipe erau interesate de sprintul final avansul lor a scăzut considerabil în următorii kilometri. Coborarea de pe Pont de Saint-Nazare, coraborată cu vântul puternic a pus probleme lui Mark Cavendish, Ivan Basso sau Ben Swift, dar vor fi readuşi în pluton de către coleggi lor. Gutierrez şi Delage au mai încercat să se desprindă cu 20 de kilometri înainte de final, dar după alţi 10 km au fost prinşi. Hushovd conducea ostilităţile cu 400 m înainte de finish, de unde Dean a prelut trena, lăsându-l pe Farrar să sprinteze pe ultimii 150 de metri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.