Câştigătorul ediţiei de anul acesta a Turului Spaniei a semnat un contract cu echipa spaniolă Movistar pentru sezonul 2012, după ce fosta sa echipă Geox a rămas fără sponsorizare. Juan Jose Cobo a reuşit cea mai mare performanţă a carierei sale în acest an, învingându-i pe Chris Froome şi Bradley Wiggins în ceea ce a fost una dintre cele mai surprinzătoare victorii într-un mare tur din ultimii ani.

Cobo revine la echipa lui Eusebio Unzue după numai un an, spaniolul în vârstă de 30 de ani aflându-se la a doua experienţă cu acesta după ce în 2010 a avut un sezon palid pentru Caisse D’Epargne fără nici o victorie.

Noul rutier al celor de la Movistar completează o listă cu nume importante ce au semnat pentru acest sezon cu cea mai impotantă echipă spaniolă. Sosirile lui Giovanni Visconti, Vladimir Karpets, Jonathan Castroviejo şi revenirea lui Alejandro Valverde anunţă un sezon foarte bun pentru spanioli.

Alt nume important care a părăsit proiectul Geox este Denis Menchov care va evolua pentru ruşii de la Katusha. 

Cobo a declarat că este foarte fericit că revine la Movistar pentru că alături de această echipă va avea şansa să participe în cele mai importante curse ale anului fără a mai aştepta ca echipa să fie invitată cum a fost cazul anul trecut cu Geox. 

Acesta va fi prezentat miercuri, 4 ianuarie, împreună cu Alejandro Valverde într-o conferinţă de presă.

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.