Parabox este un adaptor ce converteste frana mecanica in frana hidraulica. Se foloseste pentru bicicletele de ciclocros si sosea, fiind compatibila cu manetele pentru ghidon de cursiera.

TRP este un producator de frane si accesorii. Au creat convertorul Parabox special pentru cursele de ciclocros. Aceste curse se desfasoara deseori pe terenuri accidentate, cu balti si noroi, unde franele pe janta nu sunt prea eficiente.  Parabox se poate monta doar pe bicicletele ce au pe cadru si furca suporti pentru frana disc.

Adaptorul Parabox costa intr-o cutie ce se monteaza cu un colier pe gatul furcii, sub pipa. In cutie sunt doua pistoane ce imping lichidul hidraulic spre frane. TRP foloseste ulei mineral la hidraulicele sale. De la cutie pornesc doua conducte separate spre cele doua etriere. Cablurile ce vin de la manetele de frana se prind de doua suruburi aflate sub cutie. Cand maneta este apasata, cablul actioneaza un piston, ce impinge uleiul prin conducta pana la etrier. Fiecare frana este actionata separat, cutia fiind impartita in doua.

Cele doua etriere sunt diferite si necesita actionare diferita. Etrierul de pe spate e mai mic si mai usor decat cel de pe fata. S-a ales aceasta particularizare pentru a se potrivi mai bine stilului ciclocros, unde e nevoie de o frana mai puternica pe fata. Si cele doua pistoane din cutie sunt diferite, el pentru spate are 9mm, iar cel pentru fata are 10mm. Pistoanele din etrierul spate au 19mm, iar cele din etrierul fata au 21mm. In plus etrierul fata are placutele de franare mai lungi si mai late.

Pachetul TRP Parabox contine urmatoarele componente: cutie hidraulica, doua coturi pentru camasile cablurilor, doua etriere, doua discuri de 160mm si toate suruburile necesare. Coturile pentru ghidarea camasilor au un intinzator reglabil de cablu integrat. Etrierele sunt conectate cu conducte de 750mm pe fata si 1500mm pe spate, gata umplute si aerisite. Au prindere Post Mount, dar sunt incluse si doua adaptoare IS. Discurile au prindere in sase suruburi. Pe spate se poate opta si pentru disc de 140mm.

Parabox functioneaza cel mai bine cu manetele de frana Sram, dar cei de la TRP vor face si versiuni compatibile cu Shimano si alti producatori. Si deja au anuntat aparitia unei variante imbunatatite, cu putere mai mare de franare. Greutatea intregului sistem este de 451g, iar pretul e in jur de 350€.

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.