Dacă aţi citit cu atenţie articolul despre concurenţii la World Cycling Race, aţi remarcat că unul dintre ei va trece şi prin România. Este vorba despre irlandezul Simon Hutchinson, al cărui traseu va străbate planeta de la est la vest.

Fiecare participant la World Cycling Race este monitotizat permanent prin satelit, iar poziţia lor este afişata pe site-ul competiţiei. Când am aflat că unul din concurenţi va trece prin România, am inceput să-l urmăresc cu atenţie. Iar când am văzut că va trece şi prin Suceava, am ştiut că o să-l întâlnesc. În seara zilei de joi, 1 martie, Simon a intrat in România şi a înoptat în Siret, la 40km de Suceava. Azi dimineaţă la ora 07:30 am sunat la numarul afişat pe site-ul său şi deşi nu prea mă aşteptam, mi-a răspuns. Am discutat puţin, i-am spus ca vreau să ne întâlnim şi a fost încântat. Mi-a zis că îmi va trimite un mesaj pe mobil când va intra în Suceava.

Momentan lucrez la doar 2km de Suceava, aşa că nu era nici o problemă să ajung rapid la locul de intâlnire. La ora 12:14 am primit un mesaj în care îmi spunea că e in Suceava la un atelier de biciclete. Patronul atelierului îl contactase cu o zi înainte şi ajunsese la el înaintea mea. M-am dus şi eu acolo şi am facut cunoştinţă cu Simon. E un om tânăr, energic si foarte vesel. A râs şi a glumit cu noi de părca eram prieteni din copilărie. Nu avea nici un stres şi nu părea deloc afectat de sutele de kilometri parcurşi pâna acum în condiiţii grele de iarnă.

Împreună cu mecanicul de la acel atelier i-am reparat si reglat bicicleta, că deja avea câteva probleme majore. Lantul era foarte uzat si a trebuit schimbat, o cămaşă de la schimbătorul butucului Rohloff era crăpată şi a fost schimbată, poziţia farului optimizată, pozitia şeii schimbată, traseul cămăşilor rearanjat. Între timp am vorbit cu Simon si l-am intrebat despre câteva aspecte ale călătoriei sale.

Î – Cum ţi se pare România? R – E o schimbare enormă, drumurile sunt mult mai bune decât până acum, ceea ce mă ajută mult. Şi nu înţeleg de ce toţi aveţi aşa de multe haine, că mie imi este cald în tricou.

Î – Eşti mulţumit de progresul tău de până acum? R – Nu sunt deloc mulţumit, îmi propusesem să pedalez cel puţin 250km pe zi, dar n-am depaşit niciodată 200km.

Î – Ce planuri ai în continuare? R – Vreau să ajung în Turcia până pe 15 martie, sau în cel mai rău caz pe 17. De acolo voi zbura în India. Sper să am vreme bună şi să recuperez timpul pierdut. Mi-am propus să termin cursa in 140 de zile.

Î – Ai avut probleme cu vremea rea? R – Da, am avut mari probleme şi am suferit mult de frig. În Ukraina mi-am pus peste papuci trei perechi de ciorapi si trei pungi de celofan intercalate si le-am infăşurat cu banda adezivă. Dar degeaba, tot mi-a fost frig.

Î – Ai dormit tot timpul în cort? R – Am dormit de multe ori în cort pe zăpadă, dar de câteva ori am fost primit in biserici, magazii, in scări de bloc. Dacă vremea e rea si găsesc un motel ieftin, nu-l ocolesc.

Î – Cum s-a comportat bicicleta, ai avut ceva probleme cu ea? R – Bicicleta e foarte buna, doar lanţul s-a uzat prematur. Iar convertorul ce încarcă GPS-ul din butucul cu dinam, nu-l recomand deloc. Din cauza lui mi s-a stricat GPS-ul, probabil scoate o tensiune nepotrivită. În Polonia mi s-au rupt trei spiţe din spate şi a trebuit sa-mi reconstruiesc roata. Nici şaua din piele nu e încă modelată, dar o sa-şi dea drumul în curând.

Î – De ce ai ales acest traseu? R – Estul Europei e o zonă pe care nu am vizitat-o şi despre care ştiu foarte puţine. Vreau sa pedalez prin diferite ţări şi să văd cât mai multe locuri interesante.

După ce am terminat de reparat şi reglat bicicleta, Simon a umflat camerele la 90PSI, a montat genţile pe portbagaje, s-a echipat şi s-a pregatit de plecare. Are puţine bagaje comparativ cu alţii. Două genţi Ortlieb Front Roller şi două Ortlieb Back Roller, o borseta sub şa şi izoprenul deasupra portbagajului. Vrea să străbată România in trei zile, pe drumul cel mai scurt. Am facut câteva poze, am schimbat carţi de vizita, apoi Simon a plecat să doboare un record mondial.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.