Ciclismul poartă de ceva vreme povara numeroaselor cazuri de dopaj, fiind sportul care a aplicat cele mai multe suspendări. Privit din exterior, fără o analiză mai complexă asupra tuturor sporturilor, ar putea părea că în ciclism sunt cei mai mulţi trişori. Însă adevărul este că acest sport este singurul care îşi dă interesul în lupta antidoping, deşi ar avea destule motive să nu o facă ţinând cont că este unul dintre cele mai solicitante sporturi. Dacă ne uităm la sporturi precum tenisul sau fotbalul, observăm diferenţa imensă de abordare a acestei probleme. Aceste sporturi sunt precum nişte mere foarte frumoase privite din exterior, dar dacă vrei să le deschizi vei descoperi că sunt stricate.

În ultimii 2-3 ani cazurile de dopaj din ciclism s-au rărit vizibil, iar acest lucru naşte o întrebare firească: metodele folosite de rutieri s-au îmbunătăţit astfel încât nu pot fi depistate deocamdată sau într-adevăr dopajul e pe cale de dispariţie?

Părerea majorităţii celor implicaţi în acest sport este că plutonul profesionist s-a curăţat, iar rutierii nu mai riscă să apeleze la metode interzise de îmbunătăţire a performanţelor. Însă chiar în această perioadă calmă a apărut cel mai important caz de dopaj din ultimii ani – suspendarea lui Alberto Contador pentru un test pozitiv cu clenbuterol. Mulţi i-au sărit în ajutor spaniolului susţinând că acea cantitate infimă de clenbuterol nu avea cum să îi îmbunătăţească performanţele spaniolului, ceea ce este adevărat, însă această substanţă poate masca alte tipuri de dopaj.

Un alt aspect care nu se potriveşte cu teoria conform căreia dopajul a dispărut din pluton este acela al vitezelor medii pe marile căţărări care nu au scăzut aşa cum ar fi fost normal, căci nu poţi urca o căţărare dacă eşti „curat” la fel de repede cu cineva care se dopa. Acest lucru a fost semnalat şi de câţiva foşti ciclişti, însă e greu să convingi dacă nu ai probe, iar deocamdată probele lipsesc. În 2011 foarte puţine nume importante au fost testate pozitiv – Alexandr Kolobnev care a fost şi achitat mai apoi, Patrik Sinkewitz şi din nou Riccardo Ricco.

Pe de o parte este de înţeles de ce apelează aceşti sportivi la dopaj, căci este infernal de greu să faci un tur de 3 săptămâni în care trebuie să pedalezi 21 de zile aproape încontinuu, în fiecare etapă având de parcurs între 150 şi 200 km. Astfel apare un cerc vicios în care organizatorii şi publicul vor etape cât mai spectaculoase, dar în acelaşi timp au şi pretenţia unui sport curat.

La un moment dat este foarte posibil să se nască şi un soi de complicitate între UCI şi ciclişti în ceea ce priveşte dopajul, aşa cum s-a zvonit că Lance Armstrong ar fi avut o înţelegere cu UCI în perioada celor 7 Tururi ale Franţei câştigate pentru a nu îi fi făcute publice eventuale controale pozitive.

Chiar şi aşa ciclismul rămâne mult înaintea celorlalte sporturi în ceea ce priveşte lupta antidoping, căci aici nu există interese atât de mari cum sunt în fotbal de exemplu.

 

4 COMMENTS

  1. “In this regard, they alleged that Contador undertook a transfusion of red blood cells on July 20, 2010 and then, in order to preserve a natural blood profile and mask the use of such transfusion, which can be detected through the Athlete’s Biological Passport (“ABP“), the next day i.e. on July 21, 2010, he injected plasma (to hide the variation of haemoglobin values) and erithropoiesis stimulation (to hide the variation of reticulocytes) into his system. According to WADA and UCI, it was the transfusion of plasma that could have contaminated the sample with clenbuterol, resulting in the positive dope test.”

  2. oo, am primit raspuns de la sursa!
    Ce scrie e acolo e ca si-a injectat plasma ca sa mascheze variatiile produse de transfuzie, iar plasma s-a intamplat sa fie _contaminata_ cu clenbuterol.
    Deci n-are niciun rol de “mascare” clenbuterol!
    Clenbuterol oricum nu se foloseste in sporturi de anduranta, efectele secundare le depasesc pe cele benefice.

  3. Viteza medie pe anumite căţărări nu poate fi un indicator din două motive:
    – căţărările respective sunt incluse în etape diferite ca dificultate, ca importanţă şi ca amplasare în strategia generală a marilor tururi, deci interesul cicliştilor pentru un rezultat la limita puterilor disponibile variază în concordanţă
    – în ciclism, ca în orice alt sport, performanţele de vârf se îmbunătăţesc în timp, factorii principali sunt metodele mai ştiinţifice de antrenament şi de recuperare, strategiile pe termen mai lung, dar şi echipamentul mai evoluat (în speţă bicicleta); astfel, cel mai bun ciclist curat de azi poate egala sau depăşi performanţele celui mai bun ciclist dopat de acum 10-15 ani

    Spectacolul unei curse nu e legată de performanţa absolută a unui sportiv, ci de performanţa lui relativă, comparată cu a celorlalţi. De aceea, o cursă cu ciclişti curaţi are tot atâtea şanse să fie spectaculoasă ca şi una cu ciclişti dopaţi. Singura diferenţă: viteza medie a cursei curaţilor va fi puţin mai mică. Dar atacurile, contraatacurile, evadările, efortul depus, strădania, strategia, răsturnările de situaţie, adică tot ce face spectacolul unei curse, rămân aceleaşi. Deci nici vorbă de vreun cerc vicios.

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.