În spatele numelui MAPEI stă povestea unei familii italiene și a unei idei de afaceri ce a dat naștere unui Grup puternic. O tradiție de 75 de ani unește familia Squinzi și brand-ul MAPEI.

Numele MAPEI vine din abrevierea cuvintelor în italiană pentru “Materiale Auxiliare Pentru Construcții și Industrie”.
Firma a fost fondată pe 12 februarie 1937, la Milano, Italia, iar în prezent MAPEI este lider la nivel mondial în producția de adezivi și produse chimice pentru construcții.
În prezent, grupul numără 68 de filiale cu 60 de fabrici în peste 29 de țări pe 5 continente, 18 laboratoare de Cercetare și Dezvoltare cu peste 900 de cercetători implicați și o gamă variată de 1400 de produse. Anual 5% din cifra de afaceri a grupului este investită în Cercetare și Dezvoltare, iar 70% din activitatea acestui departament este concentrată pe dezvoltarea de produse eco-sustenabile, care nu includ solvenți și agenți poluanți, protejând atât mediul, cât și aplicatorul și beneficiarul final.
MAPEI se mândrește cu cele peste 150 de produse Eco ce respectă cerințele LEED, fiind astfel cea mai mare gamă de produse ecologice din industria construcțiilor.

10 ani de succes MAPEI în ciclism
Echipa profesionistă de ciclism Mapei a dominat pentru un deceniu scena internațională.
Mapei a debutat în domeniul sportiv în 1993 ca sponsor principal în Turul Italiei. A fost o decizie luată în grabă, ce avea la baza o idee deja existentă pentru Dott. Giorgio Squinzi, Președintele Grupului Mapei, a cărui pasiune pentru acest sport a fost transmisă de către tatăl acestuia, Rodolfo Squinzi, fondatorul firmei în 1937.
Prin fuzionarea cu spaniolii de la Clas în 1994, noua echipă Mapei-Clas a cucerit locurile fruntașe ale clasamentului internațional UCI.
În 1995, echipa devine și mai puternică prin preluarea unui grup de sportivi belgieni, rezultând Mapei-GB. La sfârșitul sezonului, devine operațional centrul sportiv Mapei di Castellanza, cu scopul de a sprijini pregătirea atleților din cadrul echipei din punct de vedere științific și rațional, evitând formarea lor în afară.
La sfârșitul anului 1996, în ciuda unui sezon foarte bun, cu multe victorii, încep să apară primele problemele de dopaj în lumea ciclismului, fapt ce a alertat autoritățile la nivel internațional. Dott. Squinzi fiind destul de ocupat cu activitatea firmei vine cu propunerea de a se implica doar la nivel de sponsorizare. Devine imposibilă punerea în practică a acestei propuneri pentru un om pentru care ciclismul este mai mult decat o pasiune.
La finalul anului 1998 (Mapei-Bricobi), acesta decide să se întoarcă și să se implice direct, favorizând apariția companiei World Cycling, care va administra echipa Mapei-Quick Step pana la finalul sezonului 2002, devenind astfel primul club sportiv din lume cu certificare în Management al Calitatii ISO 9001:2000.
Datorită unui rezultat pozitiv la un test de dopaj, echipa părăsește scena ciclismului la finalul sezonului 2002.
654 de victorii, 4 titluri mondiale, 18 curse câștigate în Cupa Mondială, 4 cupe în Cursa Mondială la individual, 5 cupe în Cursa Mondială pe echipe, 8 stagiuni în topul clasamentului UCI – acestea sunt “cifrele” realizate de o echipă care a dominat un deceniu scena ciclismului profesionist internațional.
Astăzi, Mapei este implicat în ciclism prin Centrul de Cercetare și Pregătire Sportivi, din Castellanza (VA).

Mapei sprijină și ciclismul românesc, find partener al activității și al evenimentelor organizate de ProCycling Team. De doi ani de zile acest parteneriat s-a consolidat aducând rezultate remarcabile și la nivel de performanță al echipei și la mediatizarea acestui sport prin evenimente organizate, în speță Geiger Mountain Bike Challenge 2011 și cele 3 etape ale cupei Triada MTB 2012.

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.