Concursurile de ciclism Mountain bike devin o provocare pentru fiecare dintre noi. Odată ce te-ai înscris la un concurs și prinzi gustul  vrei sa participi la tot mai multe, să câștigi experiență, sa strângi numerele, diplomele și medaliile, să porți cu mândrie tricourile de participant și să le povestești tuturor cum a fost.
Aprilie a fost gazda a patru concursuri Garboavele XC, Maros Bike XCO, Maratonul Făgetului și Trofeul Chindiei care a dat startul la Triada MTB 2012.

Luna Mai este așteptată de toți pasionații de MTB  deoarece de patru ani aceasta această lună vine cu  cel mai mare concurs din România, PRIMA EVADARE.  Pe lângă acest eveniment mai sunt multe altele așa că în fiecare weekend putem alege pe unde să ne plimbăm și ce oraș să vizităm.

Duminică 6 mai vor avea loc 2 concursuri în zone complet opuse ale țării, astfel încât participanții se pot împărți.
LIMAN BIKE RACE – unul dintre foarte puținele concursuri fără taxă de înscriere, a ajuns la a VII-a ediție. Organizatorii vă așteaptă la Valea lui Liman pentru a străbate un nou traseu în acest an.
MY MTB RACE IAȘI – concurs ajuns la a doua ediție promite a se ridica la standardele celor deja consacrate dorind să demonstreze că și in Moldova se pot organiza curse de calitate. Un traseu frumos, cronometrare cu cip, organizatori dedicați, acestea sunt ingredientele care vor asezona cursa de la Iași.

Duminică 13 mai se va da startul la a patra ediție PRIMA EVADARE, un concurs mult așteptat de toți iubitorii de ciclism, indiferent că fac parte din categoria avansați sau începători.
Lista participanților înscriși a ajuns deja la aproape 1200. Sperăm ca vom avea vreme frumoasă și ca va fi doborât recordul numărului total de participanți la un concurs din România.

20 mai va fi o zi cu 3 concursuri care se suprapun – deci, dacă mai aveți forță după forturile depuse la Prima Evadare, aveți de unde alege.
DEFILEUL JIULUI – concurs ajuns la a doua ediție, cu startul din localitatea Bumbești-Jiu, cu 2 trasee, unul de 33 km și unul de 62 km.
CAMPIONATUL NAȚIONAL DE DUATLON – va avea loc în centrul orașului Târgu Mureș, organizat de clubul sportiv Master Ski&Bike împreună cu recenta înființată Federație Româna de Triatlon si Primaria Municipiului Târgu Mureș. Competiția se va derula conform standardelor internaționale, la care vor participa pe lângă sportivi profesioniști din toată țara și sportivi amatori.
CLUJUL PEDALEAZĂ – a doua etapă din campionatul Clujul Pedaleaza poartă denumirea Skoda.

La o săptămână după, în 25 mai, CLUJUL PEDALEAZĂ vă învită la etapa de noapte. O plimbare prin Cluj, pe întuneric, unde fiecare participant trebuie să își doteze bicicleta cu far sau să se asigure ca este dotat cu o lampa frontală pe cască.

Mult așteptata CUPA EMMEDUE SPORT ne oferă ca și anul trecut două zile de concurs, pe data de 26 și 27 mai. Una este dedicată iubitorilor de șosea si cealaltă celor de Mountain Bike. Preluat după modelul concursului din Thassos, unde tot mai mulți români participă și chiar câștigă, organizatorii promit și de această dată o cursă impresionantă.

Luna se încheie cu concursul organizatorilor din Zalău – MICHELIN MARATON – pe 27 mai, concurs ajuns și el la a doua ediție.

Ciclism.ro vă dorește spor la antrenamente și o poziție cât mai bună în clasament la concursurile la care alegeți să participați.

 

 

 

 

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.