Robert Gesink (Rabobank) a preluat conducerea Turului Californiei în urma câştigării etapei regină şi a rămas acolo până la finalul competiţei. Olandezul a preluat conducerea de la David Zabriskie (Garmin – Barracuda), cel care a mai rămas doar o etapă în fruntea cursei după ce preluase tricoul de lider în manşa a cincea. Americanul a rămas în poziţia secundă la general, la 46 secunde de Gesink, iar pe treapta a treia a podiumului final a urcat coechipierul şi conaţionalul său, Thomas Danielson.

Revenit în curse, după ce anul trecut în octombrie îşi rupea femurul, Gesink a atacat pe ultima căţărare a penultimei etape, pe Mt. Baldy, întrecându-l pe Chris Horner de la RadioShack-Nissan, cel care a încercat toată etapa sa refacă figura frumoasă din ediţia de anul trecut. Astfel olandezul în vârstă de 26 de ani a urcat pe prima treaptă a clasamentului general. Iar cum în ultima etapă a trecut linia de sosire în siguranţă în plton, Gesink a deveit câştigătorul ediţiei cu numărul 7 al competiţiei californiene.

Ultima etapă a fost câştigată de acelaşi Peter Sagan (Liquigas-Cannondale) care se impunea în primele patru manşe. Slovacul a rămas pe primul loc în clasamentul spinterilor cu 84 de puncte faţă de cele 54 ale ocupantului locului secund în acest clasament, australianul Heinrich Haussler (Garmin – Barracuda).

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.