Daca pentru ciclistul de Bucuresti provocarea anuala se numeste Prima Evadare iar pentru MTB-istul consacrat provocarea anuala vine la Geiger, pentru numarul mult mai restrans decat cei inainte amintiti al ciclistului montan de anduranta provocarea vine de 2 ori pe an: la Iron Bike, unde un singur traseu de peste 200 km cu sectiuni tehnice si dificile aduce un pic de teama in inima oricarui curajos, dar si la 3Munti, singura provocare de mai multe zile, un concurs pe etape, dar si un concurs prin munti. Trasee dificile exista la multe concursuri, care pun in dificultate tehnica si iti storc ultimul strop de energie, dar foarte putine ajung in creasta, acolo unde muntele exista in toata maretia sa.  Sicane si poteci care intretaie in zig-zag padurile invartind concurentii in jurul catorva puncte principale sunt si au farmecul lor. La 3Munti, traseul urca pana in varf, departe de orice drum, acolo unde vremea poate sa se schimbe de la canicula la ninsoare in cateva minute si unde cel mai mic accident poate insemna o lunga si de durata actiune de salvare….

Ei bine, 3Munti nu numai ca ofera aventura parcurgerii unui munte pe bicicleta, dar face asta 3 zile la rand, o zi in Leaota, una in Bucegi si una de mijloc in Piatra Craiului, in care chiar daca concurentii nu urca pe creste, vor descoperi zona Pestera – Sirnea – Fundata in cele mai ascunse detalii, pe poteci stiute doar de localnici, dar fara sa evite provocarile clasice cum ar fi urcarea de la Ciocanu sau din Prapastiile Zarnestilor.

De asemenea provocarea este pe echipe, pentru a evita situatii neplacute legate de o eventuala accidentare. Dar concursul pe echipe inseamna mult mai mult decat o simpla masura de precautie, inseamna o cu totul alta strategie, intelegere si ajutor reciproc intre cei 2 coechipieri, acceptarea slabiciunilor fiecaruia si mai ales sustinerea reciproca in momente grele…

Astfel, vineri dimineata, impreuna cu Sorin, ne-am aliniat la start in Stoenesti, avand in fata noastra drumul peste muntele Leaota. Alaturi de noi inca 32 de temerari, in total 17 echipe. Un numar mic de concurenti in comparatie cu alte concursuri de masa, dar un numar ideal pentru aceste trasee, unde in serenitatea crestelor numai de aglomeratie si injuraturi nu ai chef.

Traseul din prima zi e simplu: urcam aproape 30 km pana sub varul Leaota, apoi coboram pe carari atent selectionate pana la complexul Cheile Gradistei – Fundata. Un urcus superb, nu foarte tehnic si nici foarte dificil, a fost introducerea perfecta in spiritul acestei competitii. In creasta, drumul a facut loc potecilor ciobanesti, iscusit largite ici-colo de organizatori pentru a permite parcurgerea la limita pe bicicleta, exact cat sa nu dai cu pedalele de margine. Mai coboram din sa pentru unele bucati mai denivelate, mai traversam cate un varf mic, mai un push-bike urmat de o coborare in forta, apoi un drum forestier prost ne conduce in coborare spre poteca pe care, peste radacini si bolovani, pe pante ametitoare, am ajuns intre primele case din Fundata. Prima zi s-a terminat minunat, ne simtim bine iar echipa noastra a obtinut un frumos loc 5.

A doua zi traseul e mai jucaus. Coborari prin torenti, traversari de sute de metri prin albia raului, single-trail-uri ce coboara in zig-zag, poteci bolovanoase care trebuie urcate, toate vin intr-o succesiune rapida si ametitoare. Intr-un fel, ne-a lipsit linistea din prima zi, deoarece inca 80 de concurenti la proba de o zi au impartit acelasi traseu, dar in final am avut mai multi cu care sa ne alergam… Ciocanu, Prapastiile, toate au trecut iute pe sub rotile bicicletelor noastre de incredere. Dupa o coborare ametitoare, am tras un sprint de zile mari pe ultimii km de forestier. Am incheiat ziua pe locul 6.

A treia zi, din nou, s-a asternut linistea. Aceiasi 34 de prieteni, care deja ne stiam foarte bine, ne-am aliniat la poate cel mai prietenesc start de care am avut parte pana acum. Fara sprinturi nebune, fara depasiri la limita, fiecare am pornit spre coborarea in Moieciu, un alt single trail memorabil, schimband pe drum impresii cu colegii de pedala. Asta nu inseamna ca mergeam incet, mergeam tare, dar asa, fara ura. Dupa urcarea prin Moecel, a urmat partea mea preferata din tot concursul, urcarea pe Bucsa, care incepe un un push-bike, mai are unul la sfarsit, dar in rest se poate face in mare parte pe bicicleta, desi mai tot timpul esti la limita. Este extraordinar cat de frumos e sentimentul sa ajungi in varful muntelui urcand pe un single-trail, pe unde in general lumea coboara. Sus, inainte de saua Strunga, ne astepta Luci, cel datorita caruia aceste 3 zile minunate au fost posibile, impreuna cu un baiat care canta la fluier. Un ultim push-bike peste stancile din Strunga ne-au dus in poate cea mai frumoasa coborare de MTB din Romania. Peste 1000 m de diferenta de nivel, coborati dintr-o singura bucata, pe o poteca ce incepe printre stanci, apoi trece prin poieni, prin paduri, prin fanate si pe langa stane, avand mereu in dreapta peisajul fantastic oferit de versantii stancosi ai muntelui Batrana. Nici nu stiu cum a trecut aceasta coborare, ca un vis, ce stiu e ca in momentul in care am iesit jos la drum am simtit o tristete enorma ca totul s-a terminat. Am mai bagat tare ultimii km de urcare pana la complex si am trecut linia de sosire tot pe locul 6, loc ocupat si in clasamentul general.

Dar nimeni, nici macar cei de pe podium, nu pareau interesati foarte mult de clasamente, pentru ca eram toti o alta specie de ciclisti,  cu totii ne bucuram de cele trei zile minunate dar ne intristam ca s-au terminat. Mi-as fi dorit sa repetam asta si maine, si poimanie, la infinit daca se poate….

Asa s-au petrecut trei zile de aventura si de pedalat sub semnul prieteniei generale. Aceiasi oameni cu siguranta ne vom revedea la celealalte concursuri rezervate noua, iubitorilor de aventura. Ne vom revedea in numar mare cu totii la Iron Bike. Multumim din suflet lui Luci si echipei din Zarnesti, dar si echipei din Pitesti, care ne-au incantat cu rezultatul eforturilor lor supraomenesti. Felicitari lui Alex care din nou a facut un concurs eroic, terminand ultimele 2 zile cu mana fracturata si in plus in ultima zi si cu bicicleta colegului sau Silviu stricata si facuta single-speed. Evident, felicitari castigatorilor si finisher-ilor, care la acest concurs au fost aceiasi cu cei ce au luat startul. Cu totii am terminat impreuna aceasta aventura.

Ce sa mai zic altceva decat ca speram cu totii sa ne revedem la anu’, de ce nu chiar la 4Munti. Ideea lui Luci de a mai introduce o zi in Iezer ne-a suras tuturor si nu putem decat sa ne rugam sa se alinieze planetele cum trebuie si sa avem in 2013 primul maraton din Romania in 4 etape.

By: Horatiu Campian

Foto: Mihai Benea

 

SHARE
Previous article3T Mercurio 60 LTD
Next articleTurul Frantei 2012

2 COMMENTS

  1. anul asta am participat doar la etapa individuala,la cheile gradistei fundata. primisem invitatie de la un tinar de la dhs care mi-a zis ca ar fi onorat sa faca echipa cu mine. onorat de propunere am zis ca am totusi 62 ani si nu ma bag decit la etapa individuala. horatiu mi-a explicat ca ma puteam baga la echipe la +80 deci tinarul care imi facuse propunerea stia dar nu a fost explicit. la anu’…he,he,he,daca cel de sus ma lasa in putere(dupa 60 orice e posibil…am trecut printr-o experienta nasoala in 15 feb a.c.,internat la neurologie)cu siguranta ca nu le voi rata,ca vor fi 3 sau 4,’om vedea. poate intre timp apare si categoria 100 ani…63 cit o sa am si un fortot de 37 si gata…

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.