După zeci de ani în care a fost un brand exclusiv de şosea, Pinarello intră pe piaţa de mountain bike cu modelul Dogma XC.

Dogma XC are un seat stay cu un design unic pe care cei de la Pinarello l-au numit „ONDA XC Asymmetric Twin Arms”. Acestea se ataşează  de seat tube deasupra top tube-ului, în puncte separate unul de altul. Italienii spun că acest design are menirea de a disipa vibraţiile pe o suprafaţă mai mare. Importantă de menţionat este şi montarea frânelor spate pe chain stay.

Pentru a proteja down tube-ul de furcă, cei de la Pinarello au dezvoltat tehnologia „ForkStopper”, care pare a consta într-o bară de protecţie situată sub down tube.

Cablurile se află în interiorul cadrului cu un design ce permite folosirea opţiunilor de la SRAM şi Shimano.

Modelul Dogma XC 9.9 este fabricat cu fibră de carbon 60HM1K de la Torayca cu tehnologia Nanoalloy. Această tehnologie presupune încorporarea unor nanoparticule în fibra de carbon, despre care Pinarello spune că explodează la impact, prevenind distrugerea fibrei. Noua bicicletă va fi prezentată publicului pentru prima dată în Treviso pe 15 iulie.

Pinarello a făcut câteva modificări şi la modelul pentru şosea Dogma 2 care poate integra cablurile electronice în cadru acum. Dogma 65.1 Think 2 este disponibilă în 12 mărimi şi poate fi personalizată pe site-ul companiei italiene.

sursa: bikeradar.com

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.