Pe 15 iulie va avea loc a doua ediție a deja binecunoscutului concurs de MTB Maratonul Vinului de la Urlați, Prahova. Unul din echipa de 7 organizatori, Samuel Onn, a binevoit să ne răspundă la câteva întrebări deoarece toată lumea e curioasă sa afle cât mai multe.

Cum a fost prima ediție din 2011? V-ați așteptat la un impact așa mare cu așa mulți concurenți?
Am avut 380 participanți la prima noastră ediție și am fost foarte fericiți să vedem interesul acordat de comunitatea de cicliști evenimentului nostru. Pe lângă aceștia, tura de 10 km, pentru familii, a adunat la start în jur de 100 de copii și părinți, și asta a fost mai mult decât ne-am așteptat.

Sunteți 4 organizatori dar nici unul de naționalitate română, cum ați conturat ideea de a face un concurs chiar la Urlați și de ce?
De câțiva ani zona Urlați a fost destinația noastră favorită pentru ciclism în weekend. Am descoperit-o de fapt căutând hărți pe google earth și, în timp, am adunat câteva trasee pe care obișnuiam să le parcurgem. Este probabil cea mai apropiată zona de deal, ciclabilă, de lângă București, la numai 1.5 ore de condus.
Anul acesta comitetul nostru de organizare nu mai este limitat la noi, cei 4 străini, ci suntem o echipă de 7 organizatori și bineînțeles mulți voluntari.

Datorită alegerilor, data a trebuit amânată. Vi s-au încurcat planurile sau a fost un timp câștigat prin care ați reușit să organizați mai bine concursul?
La început am fost foarte deranjați de schimbarea datei. Am dorit un weekend cât mai apropiat de data inițială (10 iunie), dar am realizat că acestea erau deja ocupate cu evenimente mari în domeniu (Mediaș, Emmedue, Brașov, Hunedoara). Astfel, 15 iulie a devenit data noastră. Avantajul este, într-adevăr, că ne-a dat mai mult timp pentru pregătiri dar în același timp se adaugă și câteva întrebări noi: cum se va prezenta traseul o luna mai târziu (pe anumite porțiuni iarba va fi mai mare) și dacă va fi interes pentru un astfel de eveniment în mijlocul sezonului de concedii? Însă privind la numărul mare de înscrieri primite până acum este clar că perioada de concedii nu este un impediment. Presupunem că iarba mare nu a oprit niciodată pe nimeni cu un mountain bike…
Cel mai important fapt legat de noua data este riscul ca va fi prea cald. Anul trecut am avut o zi foarte caldă iar anul acesta poate fi cu mult mai cald . În mod cert vom avea nevoie de multă apă pentru concurenți.

Cum vor fi traseele? Știm de problema de anul trecut unde marcarea a avut o mică scăpare. Ați planificat mai mulți voluntari?
Vom încerca să păstrăm traseele de anul trecut dar vor fi câteva schimbări minore. Ediția de anul trecut ne-a arătat ca trebuie sa acordăm chiar și mai multă atenție distribuirii voluntarilor pe traseu (ne-a lipsit o persoana într-un punct important, iar câțiva concurenți au greșit astfel traseul terminând cursa cu 3km și cu o urcare mai puțin). Anul acesta nu mai scapă nimeni de această ultimă urcare. Primim mult ajutor din partea P&G Urlați, sponsorul nostru principal. Ei ne ajută cu mai mult de 40 voluntari în ziua respectivă.

Ce ne poți spune despre premii și pachetele de înscriere. Anul trecut ați fost considerat maratonul cu cel mai calitativ tricou.
Bineînțeles că vom încerca să menținem calitatea tricourilor. Au fost comentarii foarte pozitive anul trecut și suntem încrezători că și designul tricoului de anul acesta va fi plăcut.
Maratonul Vinului este un eveniment caritabil, deci noi am preferat să limităm premiile de pe podium la produse sponsorizate sau primite de la sponsori și parteneri.
Tot profitul obținut din Maratonul Vinului este donat unei organizații caritabile locale, Casa Rozei, din Urlați. Anul trecut am reușit să donam 15 paturi pentru pacienți, anul acesta sperăm să putem mobila una din unități și să renovăm podeaua și geamurile. Toată lumea care participă la Maratonul Vinului (concurenți, sponsori, parteneri, voluntari) contribuie la acest gest caritabil. Putem fi cu toții mândrii de acest fapt.

La câte persoane vă așteptați anul acesta? Cum decurg înscrierile până în acest moment?
Ne-am pregătit pentru 500 de concurenți dar cu 10 zile înainte de cursă avem deja 350 persoane înscrise, astfel că ne așteptăm să închidem înscrierile cu o săptămână înainte de eveniment. Vrem să creștem gradat evenimentul nostru și de aceea am decis creșterea cu 30% a numărului de participanți la start. În plus față de cei 500 concurenți ne așteptăm la peste 200 de copii și părinți însoțitori la turul de 10km, pentru familii.

Ce alte surprize ne așteaptă la Urlați?
Ca și anul trecut vom avea DJ, de fapt vom avea doi DJ (un irlandez și un olandez care ne sunt prieteni și care locuiesc în București, nu va fi muzică techno ci mai mult muzica anilor ’80…). Vom încerca puțină animație și pentru cursa copiilor (clown și poate niște picturi pe față).

Ora de pornire – la start – va fi ora 10, o ora mai devreme decât anul trecut pentru a evita pe cât posibil orele de căldură maximă. Aceasta înseamnă și că participanții vor trebui să ajungă în timp să-și ridice pachetul de concurs, numărul și chipul de concurs. Bineînțeles că vom avea și două seri la MTR (Muzeul Țăranului Român), în care vom împărți pachete, numere și chipuri de concurs, joi și vineri înainte de cursă. Recomandăm participanților din București să-și ridice pachetul de la MTR, ca să evitam astfel aglomerația din ziua concursului.

Sunteți pasionați să participași și la concursurile din țară și din afara ei. Care sunt planurile echipei Marvin pentru a doua jumătate a anului?
Trei dintre noi, din comitetul de organizare, am luat parte, duminica 1 iulie, la Maratona dles Dolomites, în Italia, un concurs foarte frumos organizat. Bineînțeles că vom participa anul acesta și la evenimentele din țară (Sibiu, Tușnad, Transalpin și altele). Dar nu va uitați după noi pe podium pentru că mergem pe bicicletă așa cum ar trebui băut vinul, adică încet și ușor…

Dacă nu v-ați înscris încă vă invităm să o faceți pe site-ul maratonului. Puteți afla mai multe informații și detalii despre concurs din discuțiile forumului ciclism.ro pe topicul dedicat Maratonul Vinului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.