La capătul unei etape extrem de dificile, derulată pe o vreme caniculară în decursul a aproape cinci ore, ciclistul Victor De la Parte din echipa greacă SP Tableware a sosit primul la Păltiniş cu timpul de de 4h 45’ 53’’ şi o bonificaţie de 10’’.

De La Parte şi-a adjudecat tricoul galben Poşta Atlassib de lider în clasamentul general (4h 49’ 38’’), tricoul verde Boromir al celor mai buni căţărători (în clasamentul cărora conduce cu 15 puncte) şi tricoul alb Takata de lider în clasamentul pe puncte (25 de puncte).

De La Parte a fost urmat la sosirea de la Păltiniş de croatul Matija Kvasina de la Tuşnad Cycling Team, care a ajuns la Păltiniş în 4h 45’ 56’’ şi o bonificaţie de 6’’ şi pe locul al treilea de Artiom Topchaniuk tot de la SP Tableware, cu timpul de 4h 46’ 30’’ şi o bonificaţie de 4’’.

Etapa s-a derulat pe traseul Sibiu – Agnita – Cincu – Voila – Avrig – Cisnădie – Cisnădioara – Păltiniş, pe o distanţă de 184 de kilometri, pe care cicliștii au străbătut-o cu o medie orară de 38,62 km/h. Căldura și oboseala au provocat abandonul a unsprezece sportivi.

Până la primul sprint de la Nocrich plutonul s-a păstrat relativ compact, însă după Agnita caravana s-a rupt în două, ambele plutoane lansându-se în urmărirea unui grup de câţiva evadaţi care s-au succedat pe rând la conducerea cursei.

Printre evadați s-a aflat sârbul Nikola Kozomara, care a fost al doilea la sprintul de la Agnita și primul la cel din Merghindeal. Apoi în frunte a trecut Zoltan Șipoș de la Mazicon București, care câștiga sprintul de la Rășinari. Când caravana ciclistă a urcat dealurile Cisnădioarei, Şipoş a câştigat căţărarea de la km 155, după care a condus kilometri buni pe drumul spre Păltiniş, însă a fost ajuns din urmă în ultimii cinci kilometri şi depăşit de grecii de la SP Tableware. Şipoş a terminat etapa al optulea cu 4h 47’ 29’’.

La finalul acestei etape s-au acordat şi primele premii speciale. Primul dintre acestea a fost Premiul intermediar Brukenthal, în valoare de 250 euro, acordat de firma Compa primului ciclist care a terminat sprintul de la Nocrich, localitatea natală a baronului Brukenthal. Câştigătorul în această etapă a fost grecul Neofytos Sakellaridis de la SP Tableware.

Un al doilea premiu special, Premiul Kuhnke, în valoare de 100 euro a fost acordat pentru câştigătorul căţărării de la Dealul Frumos, din centrul geografic al României. Premiul a fost adjudecat de norvegianul Crister Hagen, de la echipa OneCo Mesterhus.

Tricoul roşu Industrial Software al sprinterilor şi l-a adjudecat Nikola Kozomara (10 puncte) din Echipa Naţională a Serbiei, în vreme ce tricoul portocaliu Continental al celui mai bun tânăr ciclist (sub 23 de ani) i-a revenit lui Anatoly Sosnitzky de la echipa ucraineană Kolls (4h 51’ 10’’ în clasamentul general).

Tricoul albastru Marquardt al celui mai bun român a rămas în posesia lui Zoltan Şipoş de la Mazicon Bucureşti, care are în clasament timpul de timpul de 4h 51’ 15’’.

Cel mai bine plasat ciclist al echipei sibiene ProCycling Geiger Team în clasamentul românilor este Tudor Oprea, pe locul 9 cu timpul 5h 04’ 56’’.

 

Foto credit: ciclism.ro

 

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.