Stațiunea Păltiniș a fost pentru o zi capitala ciclismului românesc. Cu un eveniment dedicat amatorilor (King of the Mountain) și cu un eveniment internațional de anvergură (Turul Ciclist al Sibiului) stațiunea aflată la cea mai mare altitudine din România a fost o gazdă perfectă.

Concurenții care au participat la King of the Mountain au luat startul la ora 16.50 din dreptul cabanei Curmătură, de la baza cățărării spre Păltiniș.

Căldura a fost infernală, pe zone destul de mari asfaltul fiind pur și simplu topit, dar nimic nu i-a oprit pe concurenți în încercarea lor de a obține un timp cât mai bun. Angrenajele au fost forțate la maxim pe pantele abrupte din primii 4 kilometri.

La doi kilometri după start Marius Ionașcu a evadat, demonstrând că este cel mai puternic concurent. Deși este un sportiv amator, Ionașcu, cunoscut de toată lumea sub preudonimul de Maus, a reușit un timp extraordinar de 40:56, un timp mai bun decât cel obținut de Tudor Oprea la prima ediție a acestui concurs.

Almăjan Marius de la Tibiscus Team a obținut locul 2 după o luptă cu ocupantul locului 3, Vlad Daniel.

Clasamentul general la King of the Mountain 2012 masculin poate fi descărcat de AICI (este necesară logarea pe forumul Ciclism.ro)

La feminin cursa a fost dominată de Gyurka Zsuzsu, o concurentă care demonstrază că nici la cursele de șosea nu are adversar în Romania la vârsta ei fragedă de doar 15 ani.

Locul 2 a fost ocupat de colega noastră de la Ciclism.ro, Silav Adriana. Deși era emoționată înainte de start și pe primele serpentine nu a reușit să își găsească ritmul, Adriana a recuperat în ultimii kilometri. Timpul final obținut de Adriana a fost 1:12:15.

Pe locul 3 a sosit Mănăilă Cristina de la ProCycling Geiger Team in 01:13:36

Clasamentul general la King of the Mountain feminin poate fi descărcat de AICI.

Mulțumim tuturor sponsorilor care ne-au ajutat în susținerea acestui eveniment Isostar, Boromir, Metropolis, fotografului Gabriel Amza și partenerilor media Sibiul.ro.

Felicităm toți concurenții care au participat la acest concurs,au înveselit atmosfera din Păltiniș și au încurajat concurenții la sosirea Turului Ciclist al Sibiului.

Foto credit: ciclism.ro

 

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.