Am revenit cu povestirea primei etape , care măsura 184 km, pe traseul Sibiu – Agnita – Avrig – Cisnădie – Păltiniș.

Mai aveam 5 minute până la plecarea caravanei pe traseu iar eu eram copleșit de emoții. În fața aveam mai bine de 180 de km de șosea fierbinte ce urcă și coboră colinele din jurul Sibiului. Totul era în regula dacă nu trebuia să-i parcurg alături de un pluton imens cu nu mai puțin de 11 echipe continentale.

A fost dat startul Festiv din Piața Mare până la ieșirea din Sibiu, moment în care mi-am dat seama că nu va fi greu, ci foarte greu. Era mare înghesuială în pluton. Start Tehnic, adică plecat ca din pușca și după 2-3 km am fost opriți pentru că s-a greșit traseul. Ne-am întors cu toții și eram gata de cursă. Imediat a venit primul deal, prima cățărare a zilei de categoria C. Se urca cu 30-35km/h, dar nu mă deranja ritmul, erau primii 10 km. A urmat coborârea și eu fiind, evident, printre ultimii la fiecare curbă frânam puternic pentru că în fața mea se frâna la fel. De la 60 la oră ajungeam la 20 apoi iar la 50-60 și tot așa. Mirosea a cauciuc încins de la saboți, se auzeau numai scârțâituri de sabot pe janta de carbon și un zumzet în mijlocul plutonului de parca eram într-un roi de albine.

După 50 de km ritmul s-a mai domolit, rutierii începuseră să ridice bidoanele, semn ca vor apă. In spatele plutonului prima mașină din coloană era cea a observatorului UCI. Din acea mașină trebuiau observați cei care doreau apă, se comunica prin stație că un rutier de la echipa respectiva solicită asistență iar mașina tehnică a ciclistului însetat trebuia să iasă din coloană și să vină în spatele mașinii comisarului pentru a-i distribui bidoane. Aparent e simplu, dar ce te faci când ridică 15 sportivi deodată bidoanele? Se crează o coadă, în funcție de cum anunță comisarul, se face ordinea în care poți alimenta. Eu nemaiavând de-a face cu o astfel de metodă mi se părea complicat. Mă uitam în urmă și Ulisse nu se vedea, trecut mult timp iar eu am început să intru în panică, trebuia să profit cât plutonul era liniștit. Colegul Robert mi-a dat un bidon dar senzația de sete nu mă lăsa deloc. Am ridicat mâna din nou și din spate a venit Costel cu mașina Shimano, mașina tehnică neutră. “Sunt salvat!”, ziceam în gând. Bag 2 bidoane cu apa rece în suporți și 1 pe sub tricou, astfel mă mai răcoream până să apuce să se încălzească apa din el.

Plutonul începuse să tureze motoarele, erau zone de urcare care alternau cu zone de coborâre. Pe coborâre se mergea tare și rutierii se mențineau unul lângă altul, mie îmi era teama și pierdeam poziții pentru care munceam bine să recuperez. Aici a ieșit la iveala lipsa mea de experiență, eram în mijlocul nebuniei și nu parcursesem nici 80 de km din etapă. Nu știu cum era în față, dar în spate deja se instalase o agitație de nedescris.

A venit un moment când o curbă în coborâre a pus serioase probleme. Mă îndreptam spre viraj și văd cum cineva își ridică cursiera din iarbă. Ajung acolo și Robert, coechipierul meu, a avut momente de ezitare, a călcat zona de dincolo de asfalt și m-am speriat, dar din fericire a reușit să se redreseze. În tot acest timp, plutonul parcă înnebunise, rula din ce în ce mai apăsat. În spate eram câțiva răzleți care ne zbăteam să ajungem în față, dar ne-am risipit rapid. Au rămas câțiva în spate, câțiva au sprintat și iată cum eu am rămas singur pe toată șoseaua. Pedalam în disperare cu speranța că mai ajung ceva, dar tot ce vedem în față se pierdea în zare, iar eu mă sufocam. Treceau mașini ale altor echipe pe lângă mine timp în care eu mă așteptam să vină autocarul care adună întârziații să mă culeagă, dar numai o minune a făcut să revăd caravana. Prinsesem din nou speranțe și am reușit să revin. Oh, ce mă bucuram! Eram stors de puteri, dar încă într-un pluton destul de numeros ce rula pe șoseaua județeană. Am rezistat acolo până când am cotit dreapta și am intrat pe un asfalt net superior celui pe care eram înainte, era Drumul Național dintre Brașov și Sibiu și nu mai aveam “decât” 84 de km până la final.

Dacă până acum a fost greu pentru mine ce a urmat se numește calvar. Soarele dogorea dar asta nu-i făcea pe cicliștii puternici să nu-și arate mușchii. Erau sprinturi după sprinturi. Pleca unu’, după el încă 10, din acei 10, o parte era ajunsă, cealaltă parte se desprindea. La un minut altcineva ataca și iar se destabilizau treburile și cam așa s-a întâmplat până când din plutonul ce ocupa toată lățimea șoselei s-au format mai multe grupuri. Eu am avut noroc ca m-am nimerit într-un grup măricel, cu mai multi români, printre care și Tudy, dar căldura și acele sprinturi și-au cerut drepturile.

Ajunsesem în acel punct când organismul dă semne de slăbiciune, nici un gel din lume și nimic nu putea să mă mai reîmprospăteze. Atârnam de roata celui din față și aveam tendința de a rămâne în urmă. Începuse să mă doară picioarele și pulsul să scadă. Știam că mă va distanța acel grup, ceea ce s-a și întâmplat pe primul deal ieșit în cale. Am rămas singur și viteza îmi scădea km cu km.

Ulisse m-a realimentat cu încă 2 bidoane și am fost ajuns de ultima parte a plutonului devastat când mai aveam 10 km până la cățărarea finala a zilei, Păltiniș. Acest grup părea că a lăsat armele jos, era tras de Eduard Novak, iar eu începeam să mă simt din ce în ce mai rău, dar cu speranțe că voi ajunge cu bine la final.

Am cotit stânga și mai aveam de trecut o cățărare până la Păltiniș, dealul de la Cisnădioara de vreo 2 km. Aici am avut o crampă pe coapsă și m-am curățat de tot. De abia mai puteam mișca picioarele, de abia mai răsuflam. Cu chiu cu vai am rămas cu încă 2 cicliști dar  fiecare rotire a angrenajului îmi provoca o durere cumplită. Și cumplită a ramas și pe Păltiniș. L-am ajuns pe Novak, epuizat și el, care la un moment dat mă întreabă retoric dacă vom mai prinde timpul limită de finish al etapei. Eram cu un campion mondial și campion național, ultimii, și-mi spuneam în gând cu regret ce zi grea a fost. Îmi venea să plâng de faptul cum arătam, mă durea tot corpul, nu mai aveam echilibru și viteza mea ajunsese undeva sub 10 km/h. L-am pierdut și pe Novak la un moment dat. Poate mă supraestimasem eu, poate cicliștii ceilalți sunt prea valoroși pentru a putea concura alături de ei, cu astfel de gânduri urcam până când am observat o alta victimă a etapei. Pe parapet stătea în fund și ținea bicicleta cu capul plecat în jos un ciclist de la ISD Lampre. Arăta foarte rău, dar nici eu nu eram departe de el. Mai merg puțin și în față erau alți 2 concurenți de la aceiași echipă, unul dintre ei fiind într-o stare destul de rea întins pe asfalt în timp ce celălalt ii făcea masaj. Nu mai văzusem așa imagine pe viu niciodată…  În ultimul km din cursă au coborât Octav și Lucian Nițu, 2 prieteni cicliști bucureșteni, veniți la King of the Mountain. Când m-a văzut Octav m-a întrebat: “Fane, tu ești mă?” cu o mare uluire în glas. Eu i-am răspuns resemnat și încet. Cei doi mi-au ținut companie până la finish.

Am terminat etapa distrus fizic și moral după 184 de km. Singurul meu record a fost că niciodată nu am reușit să parcurg o asemenea distanța fără să mă dau jos de pe bicicletă, mai ales cu un asemenea profil și pe o astfel de vreme.

Din nefericire, echipa ProCycling a avut serios de suferit. La final am aflat ca Robert Kovacs a suferit o căzătura destul de severă și pentru el s-a încheiat acolo aceasta competiție. Fabian Gândilă a abandonat și el.

Text: Ștefan Constantin
Foto: ciclism.ro

8 COMMENTS

  1. Frumoasă povestea ta. Este o experiență pe care puțini dintre noi o trăiesc, să pedalezi intr-un pluton de asemenea calibru și într-o cursă de asemenea nivel.

  2. Tare povestea !!!! Astept urmatoarea . Apropo de Cisnadioara ,sper sa nu te superi ca mai adaug si eu ceva . Imaginea era teribila ,la majoritatea ciclistilor se vedea ceva alb pe maini ,cred ca era din cauza transpiratiei ,sarea aia care se pierde din corp in timpul efortului ,plus de asta doar cai care au trecut primi ( primi 5) ,pareau ca mai au ceva vlaga in ei ,restul …..lesinati de caldura si de efort ,toti pedalau cu gura deschisa si cereau apa , auzeam doar water water :)) !! Astept povestea de la urmatoarea etapa .

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.