Cei de la Polar au dezvăluit detaliile despre primul lor GPS pentru antrenamente complet integrat – RC3 GPS. Înainte, ceasurile Polar foloseau o unitate separată pentru GPS, însă acum au integrat-o în ceas.

Au reuşit să facă acest lucru chiar într-un design subţire şi uşor de ceas : cântăreşte doar 38g şi are 1.37cm în lăţime. Aceste mărimi îl fac unul dintre cele mai subţiri dispozitive GPS de pe piaţă, spun cei de la Polar. Bateria ţine 12 ore.

Polar a oferit întotdeauna inovaţii tehnologice pentru antrenament, iar noul Smart Coaching transformă monitorizarea antrenamentelor într-o joacă de copii. Există funcţii suplimentare care te ajută să te asiguri că te antrenezi la intensitatea potrivită, evitând orice probleme.

Datele înregistrate pot fi puse pe site-ul polarpersonaltrainer.com pentru a fi analizate mai în detaliu şi pot fi distribuite şi pe Facebook.

RC3 GPS include şi funcţia „Back to Start” care te va redirecţiona către locul din care ai plecat pe cea mai scurtă rută posibilă. Aşa că în cazul în care te rătăceşti această funcţie te va ajuta să ajungi acasă foarte uşor. Este o funcţie foarte utilă, dacă nu chiar vitală.

Pentru cei care acordă o mare importanţă antrenamentelor, Polar a fost întotdeauna o soluţie evidentă, însă creşterea dominaţiei celor de la Garmin pe piaţa de ciclism a fost un lucru ce a favorizat dezvoltarea mai rapidă şi apariţia dispozitivelor integrate. RC3 GPS oferă tehnologia integrată GPS pe care mulţi fani Polar o aşteptau, iar cel puţin pe hârtie pare un produs cu rivalizează cu adevărat cu cele de la Garmin.

Deşi nu este creat special pentru ciclism, deţine toate funcţiile de care ai nevoie pe bicicletă. RC3 GPS va apărea pe piaţă în septembrie la un preţ de 320$.   

sursa: polar.co.uk, road.cc

     

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.