Domnului Vasile Selejean,

în scrisoarea dumneavoastră către domnul Tudor Oprea faceți referire la website-ul nostru și din acest motiv ne simțim nevoiți să vă expunem punctul nostru de vedere.

Fără să încercăm să fim pedanți vă informăm că răspunsul dumneavoastră este oglinda clară a nivelului de competență din federația pe care o conduceți. Un răspuns plin de greșeli gramaticale, trimis fără un număr de înregistrare la clubul ProCycling într-un document word și postat de angajații dumneavoastă pe Facebook, pe pagina colegilor de la MBIKE.  Sunt sigur că în cei 12 ani în care ați condus federația nu ați auzit de Corporate Identity, de manualul de gramatică de clasa a 3-a sau de o atitudine demnă de funcționar plătit din banii contribuabilului român.

Răspunsul dumneavoastră nu este demn de o federație națională, de fapt nu este un răspuns la întrebările domnului Oprea, ci este o încercare grosolană de manipulare și un atac la persoană.

Revenim punctual la scrisoarea dumneavoastră și o să încercăm să le explicăm cititorilor noștrii care este adevărul.

1. Faceți o scurtă istorie a MTB-ului din România și menționați realizările avute de Federația Română de Ciclism sub conducerea dumneavoastră. O să ne permitem să vă contrazicem și să vă informăm că ce prezentați dumneavoastră nu sunt realizări, sunt niște eșecuri răsunătoare.

Faceți referire la concursurile de la Sibiu și de la Cluj și spuneți că erau concursuri cu regulamente aleatorii care se desfășurau pe trasee inadecvate. În același timp vă arogați merite pentru realizările domnilor Radu Zemianschi și Tiberiu Macaveiu (nu Macoveiu) fără să menționați faptul că cei doi nu mai sunt de mult în grațiile dumneavoastră.

Domnule Selejean, concursurile cu regulamente aleatorii de la Sibiu au pus bazele mișcării MTB din România, nu dumneavoastră. Tiberiu Macaveiu a organizat timp de mai mulți ani evenimente pe care FRC nu reușește nici acum, după 10 ani, să le egaleze din punct de vedere al calității. Ar fi interesant să ne precizați și care sunt acei “oameni înțelepți” de care vorbiți! Sunt sigur că nu la Tiberiu Macaveiu făceați referire, nici la Radu Zemianschi.

2.Trec peste mizeriile pe care le aruncați în direcția domnului Tudor Oprea, sportiv care a adus ciclismului titulatura de sport olimpic și de pe urma căruia FRC a beneficiat de finanțări suplimentare de la ministerul din acea perioadă și vreau să fac referire la confuziile pe care le faceți atunci când discutați despre competițiile private.

Domnule Selejean, Federația Română de Ciclism este, conform legii sportului 69/2000, articolul 34 aliniat 2:

(2) Potrivit prezentei legi federatiile sportive nationale sunt persoane juridice de drept privat, de utilitate publica, autonome, neguvernamentale, apolitice si fara scop lucrativ. 

Domnule Selejean, federația condusă de dumneavoastră nu este o instituție a statului care să își permită să reglementeze activitatea unor cluburi private, dumneavoastră puteți reglementa orice în ciclismul de performanță și le puteți cere orice cluburilor afiliate (deși și acestea pot organiza concursuri în nume propriu, fără să plătească nimic la FRC), dar nu aveți nici un drept să impuneți niște reguli unui club privat. Încercările de manipulare nu vor funcționa și vom avea grijă să amendăm în instanță orice încercare viitoare de abuz la adresa organizatorilor privați.

3. Spuneți că este o onoare faptul că “majoritatea” organizatorilor de concursuri a înțeles mesajul dvs. Vă informez că cele 7 concursuri menționate nu prea reprezintă  “majoritatea”. În 2012 au fost organizate peste 70 de competiții private de ciclism, competiții care nu au avut nevoie de nici un aviz de la FRC. Competițiile precizate de dumneavoastră sunt ori la prima ediție și organizatorii nu știau cu cine au de a face, ori sunt “amici” cu care aveți înțelegeri, ori au organizatori care sunt obligați să vă ceară acordul pentru că organizează competiții UCI (vezi Maroș).

4. Considerăm de un prost gust absolut afirmațiile dumneavoastră la adresa ciclism.ro și la scena MTB din România.

Domnule Selejean, în ultimii 4 ani ciclism.ro s-a implicat activ în promovarea și susținerea evenimentelor private din România. Scena MTB a cunoscut o dezvoltare incredibilă și dumneavoastră nu aveți absolut nici un merit, deși FRC putea susține această mișcare. De mai bine de 4 ani prezentăm matrapazlâcurile pe care le faceți la conducerea FRC; Licitațiile aranjate cu cei de la GIANT România, Turul României care este de fapt gaura neagră a FRC și locul unde vă faceți jocurile cu finanțele FRC, toate abuzurile împotriva sportivilor . Știm că nu suntem foarte obedienți dar întotdeauna am lăsat loc de un drept la replică. Ce am primit în schimb? Amenințări, suspendarea unui club în care eram implicați, scrisori la prefect și la primar (apropo, a fost amuzant să le primim de la ambii în original și să ne amuzăm).

Domnule Selejean, concursurile private de MTB nu au nevoie de “ajutorul” și de “reglementările” dumneavoastră. În cel mai bun caz putem să vă oferim noi ajutorul în organizarea unor competiții oficiale care să treacă de nivelul jenant la care sunt acum. Sunt sigur că ceilalți organizatori sunt în asentimentul meu și vor dona o sumă modică cu ajutorul căreia să puteți acorda măcar o medalie personalizată si un tricou de campion national la Campionatele Nationale de MTB.

 

La final dorim să ne adresăm organizatorilor și cicliștilor din România.

Actuala conducere a FRC nu reprezintă interesele acestui sport, este de fapt o camarilă condusă de acest domn, Vasile Selejean, care își face jocurile așa cum vrea de mai bine de 14 ani. Nu cedați presiunilor făcute de ei.

Ciclism.ro pune la dispoziția cluburilor și sportivilor orice suport juridic necesar, gratuit. Între membrii ciclism.ro sunt mai mulți avocați care își pun la dispoziție serviciile în mod gratuit dacă aveți orice problemă cu Federația Română de Ciclism.

Vom face toate demersurile necesare pentru a amenda abuzurile FRC. Vom solicita controale ale Curții de conturi și vom trimite mai multe petiții la ANST. Suportul vostru este binevenit!

7 COMMENTS

  1. Dar nenea asta Salajan cum de sta de 14 ani in fruntea FRC ? Nu sunt si acolo alegeri periodice, alternative , oameni mai tineri cu idei radicale ?
    14 e o perioada suficienta sa poti numi pe cineva ” baron ” intr-un context oarecare ?

  2. Ba da sunt alegeri dar atunci cand e vorba de așa ceva se fac aranjamente in federeatie in așa fel in cat tot el sa iasă.

  3. si traseele federeatiei sunt mai cu mot sau cum?……. din cate am vazut eu traseul de XC de la izvorul mures trece printr o stana unde pe jos e plin de excremente iar sportivi sunt nevoiti sa treaca pe acolo.pe laga asta premiile de la concursurile federatiei sunt o diploma nici macar invelita in plastic o medalie si o cupa (rar si doar la locul 1 si cupa nu are mai mult de 25 cm)de premii in banii nici nu mai vine vorba. la sfarsitul anului se intocmeste un clasament al celor mai buni sportici la diferite categorii,nici macar un felicitari nu primesc primi 3.

  4. Principiul majoritatii trb sa primeze si aici. Spuneti aici ca sunt peste 70 de concursuri organizate si doar 7, parca, prin FRC. De ce nu va constituiti in cluburi si la Adunarea Generala sa votati conducerea federatiei? Asa am facut la FRMoto. E cea mai simpla cale. Sigur ca exista manevre si interese; au existat intotdeauna, dar nu pot sa reziste daca majoritatea cluburilor se aliaza.

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.