BikeFun, distribuitorul Merida în România, a invitat în acest an presa de specialitate și reprezentanții magazinelor care comercializează acest brand la prezentarea noilor modele Merida. Prezentarea a avut loc la Cheile Grădiștei, o locație superbă, perfectă pentru un test ride.

2013 este anul 29-er la Merida. De fapt toate modelele prezentate au fost 29-er și întreaga prezentare a încercat să scoată în evidență avantajele pe care le are un ciclist care utilizează acest tip de bicicletă.

Programul a început cu un test ride de aproape 30 de km, pe un traseu variat, cu o urcare susținută și cu un final spectaculos, cu o coborâre foarte abruptă care a pus în valoare avantajele bicicletelor cu roti de 29.

A urmat o prezentare de aproximativ o oră a modelelor Merida 2013 și a avantajelor pe care le oferă noile modele 29-er. Reprezentanții BikeFun au răspuns întrebărilor celor prezenți și fiecare model de bicicletă a putut fi admirat și analizat.

La finalul discuțiilor a fost făcută publică și vestea că din 2013 Merida va furniza biciclete unei echipe din Pro Tour. Lampre va beneficia de sprijinul Merida, atât din punct de vedere al bicicletelor cât și din punct de vedere financiar.

Reprezentanții BikeFun au făcut publice și intențiile de a fi prezenți mai activ în viața ciclistă din România, fiind făcută publică intenția de a organiza un test camp cu biciclete de șosea dar și intenția de a invita la concursurile din 2013 sportivi din cadrul echipei Multivan Merida Biking Team.

A doua zi invitații au putut participa la un eveniment special, semnarea contractului de sponsorizare BikeFun – NoMad Merida Racing Team. Se pare că BikeFun își dorește o colaborare de durată cu echipa condusă de Dan Sărdan, acest lucru fiind benefic pentru ciclismul din România.

Merida Press camp a fost o ocazie de a ne revedea cu colegii din presa online și de a discuta probleme comune.

Le mulțumim celor de la BikeFun și le urăm mult succes în anul care urmează!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.