Sachs Automatic este un butuc cu doua viteze integrate, dar fara schimbator. Schimbarea vitezelor se face automat, cand se atinge o anumita cadenta se comuta in viteza a doua. Sunt doua variante a acestui butuc, cu banda rosie pentru roti de 20-24” si cu banda albastra pentru roti de 26-28”. Am sa va prezint un tutorial foto cu demontarea si montarea uni Sachs Automatic albastru.
Se desfac piulitele din partea stanga. E nevoie de o cheie cu cioc, dar la nevoie se poate folosi si un patent sau cleste. Sunt doua piulite intre care este o saiba.
Din partea stanga a carcasei se scoate bratul franei cu conul si coronita stanga si inelul de franare.
Prin dreapta carcasei se scoate axul cu tot cu restul componentelor.
Se scot toate piesele de pe ax. Conul de franare cu clichetii de angrenare, schimbatorul intern si capul de angrenare cu conul si coronita dreapta.
Schimbatorul intern este format din doua piese prinse intre ele cu o siguranta elestica. Se scoate siguranta cu o surubelnita cu varf subtire si ascutit.
Piesa exterioara are doi clicheti mari care in viteza intai stau pliati. La o anumita cadenta acesti clicheti sunt impinsi spre exterior, se cupleaza pe dantura interna a carcasei si comuta in viteza a doua.
Capul de angrenare pe care se fixeaza pinionul, cu conul si coronita dreapta. Are trei rotite dintate ce se invart pe trei axuri. Se pot scoate si rotitele, dar cam dificil, asa ca le-am lasat la locul lor ca butucul era curat.
In exteriorul capului de angrenare este o coronita exteriora pe care se invarte conul de pe ax. Se scoate garnitura metalica cu o surubelnita, se indeparteaza coronita si se curata totul. Garnitura nu e prea eficienta, asa ca aici se aduna multa mizerie.
Inainte de reasamblarea butucului, cei doi clicheri mari trebuie pliati pentru a incapea in carcasa. E o operatiune migaloasa, dar cu putina indemanare se realizeaza rapid. Cu o surubelnita se imping spre interior cei doi clicheti mici si se rotesc clichetii mari in sens orar. Apoi se monteaza piesa interioara si se fixeaza siguranta elastica cu o surubelnita subtire.
Dupa gresare se introduce coronita exterioara in capul de angrenare si se preseaza deasupra garnitura metalica. Se pune coronita dreapta pe con si se introduce tot capul pe ax.
Se ataseaza si schimbatorul intern, cu grija petru a nu cupla clichetii mari.
Se infileteaza si conul de franre peste schimbatorul intern. Bineinteles, toate piesele se curata bine si se greseaza cu vaselina inainte de montare.
Se introduce axul cu toate piesele prin dreapta carcasei, pe unde e marginea mai ingusta. Prin stanga butuclui se introduce inelul de franare, potrivind una din fantele inguste de pe margine peste capatul unei sarme de pe conul de franare. Pe capatul exterior inelul de franare are doua fante mari peste care trebuie sa se potriveasca cele doua debitari de pe conul bratului franei. Dupa ce se ataseaza si bratul franei, se infileaza cele doua piulite si se strang pana dispare orice joc.
Pentru mai multe detalii cititi si celelalte articole ale mele despre butucii Sachs, deoarece exista multe similitudini intre ei.
Asta da cutie de viteze automată. Dar mie îmi place biciclitul mai sportiv, așa că prefer butucul Duomatic. Deși încă nu am avut ocazia să dau pinteni la așa ceva 🙂
Le-am testat pe amandoua recent si pot spune ca si eu prefer Duomaticul. Nu-mi place sa-mi schimbe altcineva vitezele.
De Nuvinci Automatic ai auzit?
Nu. Că mi-ai zis, am gugăluit un pic și am văzut ceva. Dar nu pot să-mi dau seama cum e ca greutate, ușurință în atrenare, întreținere. Cu astea vechi lucrurile par relativ simple 🙂
Salut,
Am un Duomatic cumparat de mai bine de 1 an, cred ca este unul din primele modele fabricate (+ 3 tipuri de vaseline/uleriuri care am inteles ca trebuiesc folosite la reconditionarea lui) dar nu am avut timp sa ma ocup de el. S-ar putea sa fie functional asa cum este dar m-am decis sa nu il montez fara sa il curat/gresez. Am salvat si niste tutoriale cu pasii de urmat dar nu m-am invrednicit sa ma ocup de el asa ca Dahon-ul meu a ramas Uno…
Nu stiu daca te ocupi cu asa ceva, dar m-as bucura daca as gasi pe cineva care este pasionat si a mai facut asta, nu as avea prea multa incredere intr-un mecanic oarecare.
Multumesc anticipat pt ca ai citit mesajul meu. Sper sa ai timp sa imi raspunzi.
Numai bine,
Alex
Exact un butuc din asta am montat pe un Tohan … Bineinteles ca inainte l-am desfacut, curatat si gresat. Bun era tutorialul asta daca il descopeream acum o luna ca mi-a fost un pic teama:D. Dupa ce schimba in a 2 a ramane asa si ca sa mute pe a 1 a trebuie sa intorc pedalele inapoi( nu neaparat sa franez). Oare asa functioneaza el?:D