Cum sezonul clasicelor pe pavate se apropie, belgienii de la Ridley au prezentat noua bicicletă Fenix, un model special pentru drumurile neiertătoare din Paris-Roubaix şi Turul Flandrei. Această bicicletă, pe care o va folosi echipa Lotto-Belisol, are zone flexibile în seat stay-uri pentru a absorbi vibraţiile.
Noua Fenix se alătură modelului foarte uşor Helium SL, bicicletei aero Noah Fast şi a celei de contratimp Dean, pentru a completa noua linie de la Ridley care oferă cicliştilor o gamă largă din care îşi pot alege bicicleta în funcţie de traseu şi stilul de pedalat.
Noua bicicletă s-a aflat ceva timp în teste. Sprinterul Andre Greipel a testat cadrul în timpul cîtorva curse anul trecut, iar modelul se află pe lista UCI cu cadre aprobate încă din toamna trecută.
Cablurile sunt trecute prin cadru şi este compatibil cu echipare Di2/EPS. Greutatea cadrului este de 1200g, deci nu a fost fabricat pentru a fi cel mai uşor, dar nici cel mai greu. Preţul este unul aparte, cadrul având un preţ aproape la jumătate faţă de cel al unui cadru de top. Jochen Bessemans, PR & Marketing Manager, spune: “Acest preţ face ca rutierii amatori să îşi permită un cadru de top”.
Un model echipat complet costă 2699€, cu o echipare Campagnolo Chorus şi angrenaj Rotor. Roţile sunt Fulcrum Racing 5 cu cauciucuri Continental GP 4-Season 25mm. Vor fi disponibile şi alte 3 posibilităţi de echipare: Centaur, Shimano 105 şi Ultegra.
sursa: road.cc