Alegeri-la-Federatia-de-Ciclism-candidati-la-functia-de-PresedinteAm primit mai multe întrebări în ultima perioadă de la oameni interesați de ciclism, întrebări care erau axate în principal pe scopul alegerilor de la Federația Română de Ciclism , a persoanelor care candidează și a cluburilor care votează. Pentru cei care nu cunosc foarte bine mecanismul alegerilor, dar și pentru cei care sunt interesați de aceste alegeri care au loc odată la 4 ani,  am decis să scriu un articol în care voi încerca să descriu cine sunt candidații la funcția de președinte și care sunt interesele la Federația Română de Ciclism.

De reținut faptul că la aceste alegeri nu sunt alese persoanele din funcțiile executive, este aleasă conducerea federației, mai pe înțelesul tuturor un Consiliu de Administrație. Conducerea aleasă va numi după alegeri Secretarul General al federației, cel care va conduce împreună cu echipa lui, va urma strategia federației și va implementa deciziile luate de Președinte/Vicepreședinți/Membri.

Pentru că pentru cele două funcții de vicepreședinte candidează doar două persoane, care vor fi automat alese în respectivele funcții, am considerat că este interesant să analizăm cele două candidaturi la funcția de Președinte:

ION BADEA

Ion-Badea

Ion Badea este purtătorul de cuvânt al grupului NIRO și președintele actual al Federației Române de Ciclism.  Ion Badea a absolvit Scoala Militară de ofițeri de Miliție în 1980 și a fost ofițer de Miliție și Poliție până în 2000. Între 2002 și 2003 Ion Badea a fost șeful Biroului de presă al Inspectoratului General al Poliției (IGP). În 1 decembrie 2003 a fost numit purtător de cuvânt și ofițer pentru relația cu presa la PNA. În aprilie 2005 a fost trecut în rezervă, devenind purtătorul de cuvânt al NIRO.”

Ion Badea, împreună cu alți angajați ai NIRO, sunt cunoscuți pentru implicarea lui în afaceri cu Elena Udrea și Dorin Cocoș.

Ion Badea nu utilizează bicicleta nici măcar în mod recreațional, neavând nici o legătură cu acest sport cu excepția funcției pe care o deține.

EDUARD NOVAK

Eduard-Novak

Ede, cum este cunoscut de cei apropiați, este omul care a adus ciclismul în atenția presei în ultimii ani.

Wikipedia îl prezinta foarte scurt: Carol-Eduard Novak (n. 28 iulie 1976, Miercurea Ciuc) este un ciclist paralimpic rutier și de pistă. Acesta a câștigat prima medalie pentru România la Jocurile Paralimpice, dar și prima medalie de aur, în cadrul ediției din 2012 de la Londra. Acesta a suferit un accident rutier în 1996, în urma căruia a trebuit să își amputeze piciorul drept.

Eduard este și omul care a construit singura echipă continentală care activează la ora actuală în România, este cel care a organizat mai mulți ani Maratonul Miercurea Ciuc și organizatorul cursei UCI Turul Ținutului Secuiesc.

De remarcat că EDUARD NOVAK este prima persoană care a prezentat un program care are ca scop dezvoltarea ciclismului din România în următoarea perioadă.

 Scurtă analiză a candidaturilor la funcția de președinte al Federației Române de Ciclism

Avem în față o luptă a titanilor. Din păcate vorbim despre o luptă a unui titan implicat în Poliție și Securitate, fost și actual președinte al unei federații în ruină, cu un titan al acestui sport, omul care a adus singurul aur olimpic la ciclism și singurul titlu mondial în același sport.

Pare o luptă inegală, pare că Eduard Novak are absolut toate calitățile să ajungă la conducerea federației. Are avantaje majore în fața adversarului sau; a venit cu un program coerent, este pasionat de ciclism, este iubit de o țară întreagă, are o relație incredibil de bună cu presa și contactele la nivel politic sunt foarte bune(a fost decorat de președintele țării și felicitat de primul ministru). Din păcate lupta este inegală dar nu în avantajul celui mai bun candidat pentru această funcție.

Ion Badea este un personaj marionetă, propulsat la conducerea Federației Române de Ciclism de Secretarul General, Vasile Selejan. În tandem, cei doi au condus destinele ciclismului în ultima perioadă, reușind să ruineze și să devalizeze cu nonșalanță fondurile obținute. Contracte cu dedicație, transformarea competiției fanion, Turul României, într-un element central al deturnării de fonduri obținute din sponsorizări, eliminarea din federație a cluburilor care au semnalat probleme sau care au ridicat vocea împotriva „tătucilor ciclismului românesc”, totul culminând cu suspendarea unor sportivi de mare valoare pentru motive absolut aberante, acestea sunt „realizările” actualului președinte.

Cu toate că diferențele sunt vizibile este clar pentru cei care sunt implicați în această lume mică a ciclismului că Eduard Novak pornește cu a doua șansă. Într-o federație controlată strict de actuala conducere, cu puțin peste 20 de cluburi cu drept de vot (10 au fost suspendate în decembrie) Eduard nu este favorit. Fostele cluburi de stat și cluburile menținute artificial în federație vor vota așa cum se dictează de sus iar cluburile care ar fi votat împotriva actualei conduceri ori au fost suspendate ori primesc amenințări voalate și vor ceda în fața presiunilor.

Este interesant totuși că sportivii de valoare și oamenii capabili din acest sport au decis să ridice glasul și să încerce să pună umărul la dezvoltarea acestui sport. Nu discutăm aici de modul în care apare decizia de a lupta cu un sistem imbătrânit, deși este frustrant să vezi că sportivii și cluburile se ridică împotriva conducerii doar atunci când le sunt afectate propriile interese. Actuala conducere a rezistat atâția ani și abuzurile au fost posibile doar pentru că nu a existat reacție, pentru că noi toți nu am avut niște principii de la care să nu ne abatem.

„Federația nu este a conducerii, conducerea este a federației” – acesta trebuie să fie motto-ul adoptat de sportivi și de cluburi. Odată la 4 ani trebuie să îi alegem pe cei mai buni dintre noi să ne conducă și să lupte pentru interesele noastre. Anul acesta cluburile care au ratat șansa de a schimba ceva în ciclismul românesc au ocazia să aleagă din nou. Îl vor alege pe cel mai bun sau îl vor alege pe cel care le servește interesele de moment? Vom vedea în 15 Martie!

Până în 15 Martie cei care au drept de vot și citesc acest articol trebuie să se gândească că este doar o problemă de timp până când vor avea aceleași probleme pe care le-au avut toți cei care au vrut să facă performanță în ciclism în ultimii 10 ani. Au de ales între viitor și trecut. trecutul este unul rușinos și viitorul poate fi mai bun!

Deși clubul pe care îl dețin nu mai are drept de vot aleg să îl susțin cu inima pe Ede și sper că o să vină momentul în care o să poată să demonstreze că poate face performanță și la conducerea destinelor ciclismului din România.

4 COMENTARII

  1. Articolul e bun dar ma intristeaza enorm de mult, Romania este 100 de ani in urma Europei si imi e greu sa cred ca ceva se va schimba curand. Sper ca primavara sa vina si in ciclismul Romaniei pe 15 Martie. Doamne’ajuta!

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.