sagan si nibali tirreno adriatico 2013

Peter Sagan (Cannondale) a câştigat etapa a şasea din Tirreno-Adriatico, slovacul impunându-se la Porto Sant’Elpidio în faţa lui Vincenzo Nibali (Astana) şi a lui Joaquim Rodriguez (Katusha), cu care a evadat pe ultima coborâre a manşei în lungime de 209 kilometri.

Chris Froome de la Sky preluase conducerea la general în etapa precedentă, dar a încheiat ziua în al treilea grup, cu o întârziere de 50 secunde. Astfel, Nibali preia tricoul de lider, aruncându-l pe Froome pe locul doi, la 34 secunde distanţă. Rodriguez a încheiat etapa pe a treia treaptă a podiumului, după ce a câştigat etapa precedentă, când i-a desprins pe Frome şi Contador pe căţărarea finală. Spaniolul a urcat la general pe locul trei, 37 secunde despărţindu-l de prima poziţie.

16 rutieri au evadat la 25 km de la start, Damiano Cunego (Lampre-Merida) conducându-i la două treceri peste căţărarea Muro di Sant’Elpidio (365 m altitudine, pantă medie 19,8%, cu pante de până la 27%).

Dar a treia trecere peste aceeaşi ascensiune a fost decisivă. Sagan şi Nibali s-au desprins, ajunşi ulterior de Joaquim Rodriguez, în timp ce în spate Contador a fost vizibil pus în dificultate, aflându-se într-un grup la 40 secunde în spate. Froome a rămas mult în urmă, la 6 km de finish grupul său aflându-se la mai bine de un minut în spate. Au reuşit să reducă ecartul la 50 secunde până la final, dar deja primul loc la general fusese pierdut.

În fruntea cursei Rodriguez a dus greul trenei. Sagan a deschis sprintul la 300 m de linia de sosire, încheind etapa în faţa lui Nibali şi Rodriguez.

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.