bikepedalingtechniques

Un ciclist bun arată ca o poezie în mişcare, picioarele pedalând într-un ritm perfect, într-o poziţie ce inspiră putere cu o propulsie în viteză. Gândeşte-te la Bradley Wiggins. Mulţi ciclişti începători arată ineficient în şa, merg într-o viteză greşită şi înaintează cu mult efort.

Pentru a deveni eficient ai nevoie de zeci de ore pe bicicletă, astfel că practica chiar te poate ajuta să progresezi. Căile neuronale vor fi legate de tiparele mişcărilor muşchilor, aşa că cu cât vei pedala mai mult timp haotic cu atât creşte şansa să nu mai poţi scăpa de aceast obicei.

Nu vom putea pedala cu toţii în stilul Lance Armstrong cu 100rpm, însă trebuie să te gândeşti la ceea ce faci, nu doar să împingi haotic în pedale.

pedalling

Dacă vrei să îţi îmbunătăţeşti tehnica de pedalat trebuie să cunoşti două lucruri: la ce e bună tehnica şi cum să dobândeşti o astfel de tehnică. Cercetările făcute pe ciclişti profesionişti au arătat că ei pedalează cu o apăsare propulsatoare când pedala trece de orizontală şi se îndreaptă spre pământ. Este vorba de mişcarea din punctul A în punctul B, privind din partea opusă angrenajului.

Pentru o pedalare eficientă ai nevoie de pantofi speciali de ciclism pentru a beneficia şi de tragerea pedalei, nu doar de împingerea ei (mai ales pe căţărări când eşti ridicat din şa). Cel mai important lucru este însă poziţia piciorului pe pedală. 

Pedalatul ineficient sau poziţia greşită a piciorului pe pedală poate duce deseori la probleme musculare în zona gambei, dureri lombare şi la nivelul şoldurilor, plus dureri la nivelul genunchilor şi articulaţiilor picioarelor. 

Sfaturi pentru îmbunătăţirea tehnicii de pedalat:

1. Încearcă să iei câteva ore de spinnig sau cumpără-ţi o bicicletă de fitness pentru a învăţa să te relaxezi şi să împingi în pedală chiar dacă te apropii de 2 rotaţii pe secundă.

2. Pe urcările mai lungi încearcă să utilizezi o viteză mai dificilă pentru a pedala ridicat din şa la o cadenţă mai mică (60-70rpm).

3. Cumpără-ţi un ciclocomputer care să aibă funcţia de cadenţă pentru a te asigura că ai cadenţa dorită. Începe sesiunea de antrenament la o cadenţă de 70-80rpm în viteze mai uşoare şi creşte cadenţa după 10-15 minute.

4. Pe trainer închie ochii şi încearcă să simţi pedalele. Poţi varia locul în care apeşi şi tragi pentru a vedea cum se schimbă senzaţia.

5. Roller-ul este una cea mai bună metodă de obţinere a echilibrului şi coordonării musculare pentru ciclişti.

6. După ce te-ai încălzit, efectuează câte un minut pentru fiecare din următoarele cadenţe: 70, 80, 90, 100, 90, 80, 70 rpm. Repetă această succesiune de 6 ori cu un minut de pedalat relaxat între ele.

7. Poţi încerca şi pedalatul într-un singur picior pentru îmbunătăţirea tehncii de pedalat.

sursa: bikeradar.com

 


Warning: A non-numeric value encountered in /home/ciclism/public_html/wp-content/themes/Newspaper/includes/wp_booster/td_block.php on line 353

9 COMENTARII

  1. Prietene , toti se dopeaza, pe cine vrei sa dai exemplu!Crezi ca locurile 4,5 care erau la cateva minute in spate erau lacrima?Esti haios…

  2. @alunelu – dopeaza-te si tu si cred ca tot n-ai fi in stare sa urci in mare viteza un amarat de deal :))))

  3. In privinta pedalatului ridicat din sa pe urcari ar trebui sa se stie ca aceasta utilizeza f multe grupe de muschi si ca ca daca nu ai experienta te epuizeaza rapid.

  4. Lance Armstrong cu 100 de rpm… Cred si eu, odata ce se dopa. Da, nu vom putea pedala cu totii ca el, caci nu ne dopam, insa multi dintre noi ar face la fel cu ceva antrenament si „stimulente” (hai sa nu le zic droguri) pe care sa le luam. Deunazi am auzit de un alt ciclist descoperit ca se dopa. Pacat ca un sport atit de frumos cum e ciclismul a devenit atit de murdar!

  5. Fratilor…. este vorba de TEHNICA DE PEDALARE nu de rezistenta la efort sau orice altceva la care sa faci fata cu ajutorul substantelor interzise….

  6. Oamenii, în general, par că încă nu au o imagine clară a ce înseamnă dopajul. Nu știu de ce se face asocierea cu dopajul în alte sporturi, de ex înot sau culturism unde chiar ai nevoie de forță și musculatura bine dezvoltata. Dopingul în ciclism, de ex în cazul lui Armstrong, are în general rolul de a te ajuta sa metabolizezi mult mai bine oxigenul pe care îl inspiri, care se traduce printr-o anduranta mai mare și un nivel mai mic de acid lactic în mușchi.

  7. În opinia mea roller-ul este cea mai buna unealta de învățare a tehnicii corecte de pedalare și obținerii unui echilibru cat mai bun. Folosesc unul de vreo 3-4luni și pot sa spun ca am făcut progrese uriașe fata de unde eram anul trecut(pedalam atât de rău încât la un moment dat am avut probleme cu tendoanele genunchiului- poziția pe pedala greșită și un călcâi mult mai sus decât celalalt)

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.