Noul cadru este un pas foarte mare înainte în comparaţie cu modelul anterior. Acesta are o formă nouă, cu un head tube şi un down tube mai aplatizate pe părţile laterale pentru o rigiditate crescută şi o greutate mai mică. Cadrul cântăreşte 790g, iar head tube-ul este cu 8% mai rigid, la fel ca şi bottom bracketul.
Seat tube-ul este din a 3-a generaţie Maximus, fiind mai subţire decât versiunea precedentă. Seat stay-urile au fost şi ele supuse unei “profilări”. Sunt mai plate acum şi ceva mai late pentru a spori confortul, însă şi-au păstrat rigiditatea. Cei de la Canyon au folosit fibre de carbon Ultra High Modulus pentru construcţia seat stay-urilor.
Aşa cum ne-am obişnuit la cadrele din noua generaţie, cablurile sunt trecute prin cadru. Orificiile prin care pătrund cablurile în cadru au fost poziţionate cât mai aproape de capătul tubului pentru a reduce cât mai mult din lungimea cablurilor ce rămân în exterior.
Cei de la Canyon spun că greutate cadrului cu furcă este de 1190g pentru mărimea L. Cadrul are aceeaşi greutate cu modelele Cannondale SuperSix Evo şi Cervelo R5. Geometria a rămas neschimbată. Mărimea L are un head tube de 17cm, top tube de 56.6cm. Unghiul la head tube este de 73.25° şi de 73.5° pentru seat tube.
Poţi alege din 8 variante de echipare. Modelul din poze are o echipare SRAM Red, roţi Mavic R-Sys SLR cu cauciucuri Mavic’s Yksion Pro 23mm. Pipa este Ritchey WCS, iar ghidonul Carbon EvoCurve. Tija de şa VCLS Post este acompaniată de şaua Selle Italia SLR.
sursa: road.cc