Maratonul Nordul Moldovei - Editia a III-a 1

Desi nu sunt mare amator de concursuri, nu puteam sa lipsesc de la unul ce are loc la 30km de mine. Am participat si la primele doua editii, ale maratonului Nordul Moldovei si cu siguranta voi participa si la urmatoarele.

Concursul a fost anuntat cam tarziu, cu doar trei saptamani inainte, eu nu aveam antrenament deloc si nici bicicleta dedicata. Mi-am propus sa pedalez macar o ora pe zi, dar cu greu am reusit sa pedalez o ora pe saptamana. Antrenamentele mele au constat in cateva drumuri pana in oras dupa cumparaturi, pe asfalt, cu bicicleta de cicloturism.

Maratonul Nordul Moldovei - Editia a III-a 2

Am inceput sa adun piese pentru o bicicleta dar in timp ce o construiam m-am trezit cu  un client foarte hotarat si pretentios ce a pus ochii chiar pe respectiva bicicleta. Deoarece dispunea de un buget serios m-a convins sa-i cedez lui bicicleta. Taxa la concurs era deja platita iar eu nu mai aveam piese pentru alta bicicleta. Salvarea a venit de la prietenul meu Bogdan care a fost organizator la concurs, nu a putut participa asa ca a fost de acord sa-mi imprumute bicicleta lui.

Maratonul Nordul Moldovei - Editia a III-a 3

Dar destul despre mine, sa trecem la concurs. Ca si anul trecut startul, sosirea si festivitatile au avut loc la mosia Cai de Vis din localitatea Varfu Campului. M-am inscris la tura scurta impreuna cu inca 126 de concurenti, in timp ce la tura lunga au fost 28 de participanti. Diferenta intre cele doua trasee a fost mica, 30km traseul scurt si 42km cel lung, iar gradul de dificultate a fost asemanator. De obicei tura scurta e jumatate din cea lunga, iar dificultatea este mai scazuta pentru a fi accesibila ciclistilor incepatori si neantrenati. Plecarea a intarziat putin, lucru obisnuit cam la toate concursurile, dar macar s-a dat startul separat pentru cele doua trasee. Am pornit in cursa sub un cer senin si un soare arzator. Pe la jumatatea cursei am avut parte de o portiune de 7,5km doar de urcare, care in combinatie cu caldura inabusitoare si vantul frontal, era sa-mi puna capac. Traseul a avut de toate si m-a solicitat la maxim, pe unele portiuni a trebuit sa pun piciorul jos, iar de trei ori am pus si mainile jos.

Maratonul Nordul Moldovei - Editia a III-a 4

Am reusit sa termin cursa cu bine, dar unii nu au reusit, s-au inregistrat 14 abandonuri si rataciri. Unii concurenti s-au plans de marcarea terenului, dar e ceva obisnuit la toate concursurile din Romania. Mereu se gaseste un concurent neatent ce nu observa un marcaj si greseste poteca. Anul acesta n-am avut probleme, dar imi amintesc cu amuzament ca anul trecut m-am ratacit, desi marcasem si parcursesem tot traseul cu o zi inainte.

La finalul cursei fiecare concurent a primit o masa calda si gratuita. Am uitat sa amintesc de pachetul de start, destul de generos constand in diploma, tricou, baton nutritiv, apa minerala si doua creme pe care mi le-a confiscat nevasta-mea. Premierea s-a amanat foarte mult din cauza celor intarziati pe traseu. Ultimul concurent a ajuns dupa mai bine de cinci ore. Soarele ardea puternic, umbra era putina, iar frigiderul cu bere si sucuri s-a golit rapid. In aceste conditii mai bine de jumatate din participanti au plecat acasa, chiar daca am avut parte si de un spectacol de dresura cabalina.

Maratonul Nordul Moldovei - Editia a III-a 5

Primii trei clasati de la fiecare categorie au primit diploma, medalie si premii in bani. La final am avut si o tombola cu tragere la sorti la care s-au oferit piese, accesorii si jucarii. M-am clasat pe locul patru, probabil cel mai frustrant loc (dupa ultimul) si nici la tombola nu mi-a fost extras numarul. Tinand cont de lipsa antrenamentului si de bicicleta de imprumut, locul 4 din 43 la grupa de varsta si 15 la general e o performanta foarte buna, zic eu.

Clasamente: http://www.mtbnordulmoldovei.com/index.php/rezultate-2013

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.