lactic-acid

Adevărul: Acidul lactic este o sursă de energie. Este un produs chimic pe care organismul îl produce 24/24h, chiar și dacă nu ai nici o activitate, spune Bruce Gladden, profesor la Universitatea Auburn. Rolul acidului lactic este de a alimenta mușchii pentru ca aceștia să se contracte.

Legenda: Este de vină pentru oboseală. Nu acidul lactic în sine produce oboseala din picioare, atunci când te afli pe o cățărare sau când dai cu putere la pedale pe plat. Dimpotrivă, acesta amână momentul apariției oboselii, furnizând energie repede când ajungi pe roșu. Arsurile pe care le simți când ajungi la limită sunt rezultatul detectării de către sistemul nervos a acidității crescute prin acumularea acidului lactic.

Adevărul: Este produs în mai multe moduri. Când pedalezi lejer, organismul obține energia prin procesul lent ce presupune transformarea grăsimilor în energie. Dar atunci când depui un efort intens, mușchii au nevoie de energie cât mai repede, așa că este folosit un proces ce utilizează carbohidrații stocați și glicogenul. În ambele cazuri este produs acid lactic, ce ajută la furnizarea energiei către mușchi. Cu cât sunt procesați mai mulți carbohidrați, cu atât se va acumula mai mult acid lactic în mușchi și în sânge.

Legenda: Provoacă durerile de după efort. De fapt, când micșorezi ritmul, rata producerii acidului lactic scade și ea. Așadar, nu el este cauza durerilor ce apar după un antrenament sau o cursă.  Aceste dureri sunt provocate cel mai probabil de o alterare a țesutului muscular scheletic sau a țesutului conjunctiv.

Îți poți antrena organismul să utilizeze acidul lactic mai eficient prin antrenamente cât mai lungi. Poți face asta și prin antrenamente mai scurte, dar mai intense.

sursa: bicycling.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.