Vidraru bike challenge - o experienta inedita

Prima ediție a maratonului de ciclism Vidraru Bike Challenge a însemnat pentru mine cel mai greu concurs de mountainbike la care am luat parte până acum din postura de concurent și pentru că a avut o încărcătură emoțională deosebită asupra mea, îmi exprim dorința în continuare de a scrie câteva cuvinte despre cum acest eveniment a devenit unul marcant în scurta mea experiență la această disciplină.

Am avut de ales între două probe: semimaraton de 35 de km cu o diferență de nivel de 1.200 metri și maraton de 90 de km, cu o diferență de nivel de 2.500 de metri, conform comunicatelor organizatorului, ambele cu startul de la baza barajului Vidraru din județul Argeș.
Fiindcă m-am hotărât să încep să acumulez antrenament pe offroad, am ales proba de maraton, cea mai dificilă. Am mizat pe faptul că profilul, deși era îngrijorător, era unul de viteză, datorită suprafeței de rulare sub formă de drum forestier în permanență, cu urcări lungi, constante și coborâri nu foarte dificile din punct de vedere tehnic. Am considerat că mă avantajează un astfel de traseu.

Bicicletei mele i-am oferit atenție sporita pentru acest concurs. Am rulat pe tubeless cu lichid antipană (nu regret deloc această alegere și le recomand celor care au posibilitatea de a-și face acest upgrade să încerce).  Am evitat să transport în buzunarele de la tricou diferite ustensile, pentru a nu-mi provoca o senzație de incomoditate la un drum așa lung, așa încât am lipit cu bandă adezivă o cameră de rezervă pe tija de la șa, pompa am atașat-o printr-un suport prins sub un alt suport de bidon și am montat pe cadru un al doilea suport de bidon. În buzunar am mai avut doar levierele de demontat cauciucul, 2 geluri și 2 batoane energizante. Vremea s-a anunțat însorită și de grija pelerinei am scăpat.

S-a ales un start în care s-au comasat concurenții de la semimaraton cu cei de la maraton și o plecare de pe asfalt, în urcare, de la Cetatea Poienari până la Barajul Vidraru. Până la baraj, cum era de așteptat, plutonul numeros s-a fărâmițat și eu m-am nimerit în față. Când s-a părăsit asfaltul ocupam poziția a cincea, înaintea mea aflându-se Dîrnescu Dorin (KTM Cycling Team), pe locul 4, păstrând cu acesta un contact vizual, iar în fruntea cursei fiind cei trei cicliști de la categoria Elite: Kelemen Arpad (NoMad Merida), Țintea Nicolae (Felt-Sidi) și coechipierul său Roșioru Daniel.

Până să se separe traseele, cel scurt de cel lung, pe urcare, am fost ajuns de încă doi sportivi de la aceiași echipă Felt-Sidi, juniorii Grozea Alexandru și Ardian Dumitru, ultimul având ca scop să reducă avansul dintre el și Dîrnescu deoarece se luptau pentru victoria în clasamentul general la semimaraton. Am profitat de ritmul impus de cei doi până când, la km 16, am fost nevoit să-i părăsesc,continuând ascensiunea pe traseul lung de unul singur. Nu a durat mult și pe coborare am fost ajuns de Ionașcu Marius (Maus Bike) cu care am avut o colaborare la trenă la început, însă mai târziu, când drumul începea să urce km cu km am simțit că picioarele nu mă mai ajutau suficient și am ales să nu mai contribui la trenă. Era doar începutul unei lupte de supraviețuire pentru mine.

Am rezistat în roata lui Maus până la baza celei mai lungi cățărări din concurs și am reușit să mă mențin la 10 minute de fruntași, conform anunțului persoanelor de la punctele de control. De la km 40 până la km 55 , pe o pantă presărata cu bolovani și pe alocuri noroi, am îndurat câteva stări dintre cele mai demoralizatoare pe care le poți avea într-un concurs de ciclism montan. Am scăzut ritmul drastic și am fost ajuns pe parcurs întâi de Robert Gustav și Daniel Sârdan, ambii de la NoMad Merida. Când i-am zărit am încercat să mă mobilizez cumva și să-i urmez, dar nu am reușit decât un km, renunțând în a suporta durerea provocată de ritmul lui Gustav, deși el nu forța. Puterile mele în acele momente erau la limită. Am continuat în liniștea pădurii, cu un rulaj greoi, până când am fost devansat și de piteșteanul Pop Daniel (Sponser), urmând ca spre finalul cățărării să fiu ajuns de Mărculescu Lucian, reușind să ajung în cele din urmă la punctul al treilea de alimentare cu două minute întârziere față de acesta. Aici persoana de la punctul de alimentare a fost amabilă și a binevoit să-mi umple ambele bidoane în timp ce eu savuram o lămâie și câteva bucăți de glucoză. De la acest punct mai aveam de parcurs o buclă, cel mai înalt și spectaculos segment din traseu, la altitudinea de aproximativ 1800 m. Acest drum ocolea practic vârful muntelui, cu o întoarcere pe același drum până la precedentul punct de alimentare. Cu această ocazie am aflat și cine era în fruntea cursei, observând că primul din sens opus cu care m-am întâlnit a fost Kelemen Arpad, apoi Țintea, Roșioru, Maus împreună cu Gustav care se pare ca a reușit să-l ajungă pe cățărare.

vidraru bike

După ce am ocolit vârful, pe coborâre mi-am dat seama ca nu mai pot controla optim bicicleta.Din cauza oboselii acumulate pe parcursul celor 60 de km efectuați până la acel punct nu mai eram în stare să aleg trasele favorabile, la un moment dat chiar părăsind drumul, ieșind în decor cu o oprire în iarba, din fericire fără căzătură. Am pierdut totuși cel puțin un minut să-mi așez lanțul pe foi, după care nu a mai durat mult până să fiu ajuns și de Horațiu Câmpian (Cyclopedia). Cu acesta am mers o bucată de drum, apoi erau momente când mă distanța și momente când reușeam să-l ajung.

Așa zisa coborâre a avut o groază de mici pante abrupte, în sensul că o perioada coboram, apoi dădeam de câte un dâmb ce necesită uneori și push bike. Acest lucru nu a făcut decât să mă stoarcă de ultima picătură de energie. Din această cauză, la un moment dat în coborâre, am ieșit din nou în decor și am intrat cu roata față într-o groapă, fiind aruncat peste ghidon. Norocul a fost că nu am simțit un impact dur și am reușit să mă ridic, dar am constatat că am dificultăți severe în a manevra bicicleta, nu numai pe cățărare ci și la coborâre. Am strâns din dinți și am continuat cu Horațiu până la intersecția cu traseul de semimaraton. De aici mai aveam 2 km de urcare în care am fost nevoit să fac de încă doua ori push bike, pierdusem de tot contactul vizual cu Horațiu și totodată am fost ajuns din urmă și de Marin Marian (NoMad Merida). Nu prea știu cum am continuat până la finish, ultima parte a fost o coborâre pe bolovani pe care am parcurs-o cu frânele la maxim din cauza lipsei totale de luciditate, dovadă că am avut din nou o ieșire de pe traseu, pe asfalt de data aceasta, oprindu-mă într-un gard al unei gospodării din localitatea Arefu (fără urmări grave, pentru că viteza a fost nesemnificativă).  Am stat să mă reculeg câteva secunde și am plecat spre finish, pe șosea. Tot ceea ce-mi mai doream era să văd linia de sosire. Am încheiat maratonul în 5 ore și 34 de minute, cu o diferența de aproape o ora și 10 minute față de Kelemen, învingătorul cursei. Nu puteam rosti nici un cuvânt. M-am instalat la punctul de alimentare și am început să consum tot ce am prins pe masă, de la suc și apă până la banane, lămâie și glucoză. Abia după ce am reușit să mă curăț de noroi și să mă schimb de echipamentul murdar, după ce am mâncat o porție de paste preparate de prietena mea, am început să analizez cine m-a depășit pe traseu și cam pe ce loc am terminat. Surpriza mi-a fost mare să constat că eu de fapt am trecut primul linia de sosire  la categoria de vârstă la care am concurat, 19-29 ani. După mine sosind la 4 minute și 44 secunde Mahu Gabriel, iar pe locul 3 Ionescu Teodor-Cosmin la o diferență de 7 minute și 51 secunde, iar în clasamentul general am ocupat poziția 11.

Aceasta a fost experiența mea inedită la prima ediție Vidraru Bike Challenge. A reprezentat o lecție din care am învățat că în afara antrenamentului cuvenit pentru astfel de concursuri, primează să fi cumpătat, să acorzi o importanță deosebită alimentației înainte și în timpul maratonului, este nevoie de răbdare și mult tact.
Ce îmbunătățiri am observat la condiția mea: lipsa totala a crampelor, lipsa durerii de spate pe care o semnalam la precedentele concursuri, nu am mai bruscat bicicleta ca-n trecut și am pornit în concurs cu o tendință de îmbunătățire a tehnicii pe coborâre în prima parte a traseului.

În încheiere îmi exprim admirația față de toți ceilalți concurenți care au ales să participe la acest concurs. Fiecare a avut o lupta proprie, a trecut prin încercări dure care probabil nu pot fi înțelese de cei care nu au trecut prin așa ceva și nu pot decât să-i felicit pe aceia care au îndurat cu stoicism momentele grele până la 10 ore în șa pe acest traseu.
Mulțumirile le îndrept către echipa de organizatori ai acestui eveniment reușit, pentru că mi-au oferit o zi memorabilă din viața mea de ciclist amator și echipei Ideal Geiger Team pentru sprijinul acordat.

Ștefan Constantin – Ideal Geiger Team

Foto credit: Doru Stăiculescu, Ciclism.ro

vidraru 2

vidraru harta

 

1 COMMENT

  1. Suprasolicitarea reprezinta o problema majora in randul ciclistilor amatori si nu numai.. Depasirea rezervelor de energie aduce corpul in faza extragerii de surplus energetic din celule, cu consecinte de multe ori dramatice..
    E un pret mare de platit ptr cei ce se inhama la lupta cu muntii fara a fi pregatiti fizic, mental, tehnic si care nu au o anume nativitate ptr acest sport..

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.