Turul Ciclist al Romaniei 2013 – Etapa 3
Eduard Grosu, una dintre speranțele ciclismului românesc, a câștigat la sprint etapa a 3-a a Turului Ciclist al României. La doar 21 de ani rutierul român își trece în palmares câștigarea unei etape deloc ușoare, care s-a desfășurat miercuri pe traseul Bicaz-Piatra Neamţ, Târgu Frumos-Botoşani. Edi a reușit să câştige sprintul în fața unui public numeros, care l-a aclamat îndelung.

Timpul câștigătorului a fost 4h47’50”, fiind urmat de sârbul Ivan Savic (Tuşnad CT) şi germanul Eric Baumann (Univega), în acelaşi timp.

În clasamentul general continuă să conducă Vitali Buţ (Kolls), secundat, însă, acum, de ungurul Krisztian Lovassy (Utensilnord ora24.eu), la 4 secunde, în timp ce fostul tricou galben, ucraineanul de la Kolss Mihailo Kononenko a trecut pe locul 3, tot la 4 secunde.

Traseul, nu numai lung, dar şi vălurit, nu a încurajat evadările decisive, deşi la km 25 cinci rutieri şi-a luat inima în dinţi, plecând la „culegerea” premiilor din prima parte: turcul Gokhan Hasta (Brisaspor) a trecut primul la Piatra Neamţ, iar olandezul Peter Van Dijk şi-a adjudecat căţărarea de la Strunga. Pe coborâre, însă, s-a plasat mai bine germanul Stefan Gaebel (Univega), care a ţintit şi a şi preluat tricoul roşu al sprinterilor, după ce a fost primul la Cotnari şi Hârlău. Căţărarea de la Frumuşica a revenit turcul Hasta, iar la Copalău, ultimul punct de căţărare al etapei, s-a impus, cu un ultim efort, tot turcul Hasta, după care pe ultimii 50 de kilometri au trecut la rampă echipele sprinterilor, care au pregătit finalul de la Botoşani, încheiat, iată, cu o splendidă victorie a tinerei selecţionate a României, prin Eduard Grosu.

Joi este programată etapa a 5-a, Botoşani-Tg. Frumos-Vaslui, o altă porţie zdravănă, de 188 km, cu ultimele puncte de căţărare din această ediţie.

Iată purtătorii tricourilor distinctive:
– tricoul galben-BRD Groupe Societe Generale: Vitali Buţ (Ucraina)
– tricoul alb-TNT (combativitate): Ivan Stevic (Serbia)
– tricoul roşu-Bellotto (sprinteri): Stefan Gaebel (Germania)
– tricoul albastru-Apemin Tuşnad (cel mai bun rutier român): Oleg Bedros (Tuşnad CT)
– tricoul tricolor-COSR (cel mai bun ciclist român sub 23 de ani): Eduard Grosu (România)
– tricoul verde-Mol România: Gonzales De la Parte (Spania)

Sursa:AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.