Podium prolog

Ediția a 3-a a Turului Sibiului a debutat cu un prolog de 2.4km în centrul Sibiului, traseul fiind în totalitate pe piatră cubică.

Favorit la victoria finală, Constantino Zaballa (Christina Watches), a avut pentru multă vreme cel mai bun timp. Christian Helmig (Differdange) a fost cel care l-a detronat pe spaniol din poziția de lider, ca mai apoi, Helmig să fie întrecut de Omar Bertazzo (Androni Giocattoli). Italianul a crezut în victorie până la penultimul rutier ce trebuia să mai sosească, Maros Kovac (Slovacia), care și-a demonstrat aptitudinile de contratimpist și a câștigat prologul.

Slovacul în vârstă de 36 de ani este proaspăt vicecampion național de contratimp, dar și pe șosea, unde a fost învins de Peter Sagan. Kovac va purta mâine tricoul galben în etapa regină a turului, ce se va încheia cu cățărarea de categorie specială de la Bâlea Lac.

Mâine sunt așteptați să iasă la rampă favoriții de la general: Constantino Zaballa și Stefan Schumacher de la Christina Watches, Davide Rebellin (CCC), Ivan Stevic (Tusnad), Victor De La Parte (SP Tableware), Matija Kvasina (Gourmetfein) ș.a. 

Purtătorii tricourilor distinctive: 

Tricoul galben (lider la general) – Maros Kovac (Slovacia)

Tricoul portocaliu (cel mai bun tânăr) – Jean Albert Carnevali (Verandas Willems)

Tricoul roșu (cel mai bun român) – Daniel Crista

Clasamentul general după prolog:

1. Maros Kovac (Slovacia)

2. Omar Bertazzo (Androni Giocattoli) +1s

3. Christian Helmig (Differdange) +3s

4. Constantino Zaballa (Christina Watches) 

5. Jean Albert Carnevali (Verandas Willems)

2013.07.11 TCS Prolog ©Ioana Simen - ciclism.ro  (45)-112013.07.11 TCS Prolog ©Ioana Simen - ciclism.ro  (53)-11

2013.07.11 TCS Prolog ©Ioana Simen - ciclism.ro  (128)-12 2013.07.11 TCS Prolog ©Ioana Simen - ciclism.ro  (129)-12 2013.07.11 TCS Prolog ©Ioana Simen - ciclism.ro  (132)-12 2013.07.11 TCS Prolog ©Ioana Simen - ciclism.ro  (55)-11 2013.07.11 TCS Prolog ©Ioana Simen - ciclism.ro  (69)-11 2013.07.11 TCS Prolog ©Ioana Simen - ciclism.ro  (75)-11

Foto Credit: Sebastian Marcovici, ciclism.ro

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.