Greg LeMond

Dezvoltarea căștilor aerodinamice a început odată cu modelul Giro Aerohead folosit de Greg LeMond în Turul Franței din 1989. Până atunci mai existaseră ceva încercări, însă importanța rezultatului obținut cu ajutorul acesteia, a determinat creșterea exponențială a atenției acordate căștilor.

Începând cu acel contratimp de la Paris, în care LeMond a remontat diferența de 50s ce îl despărțea de liderul din acel moment (Laurent Fignon), căștile aerodinamice au cunoscut o evoluție mult mai rapidă. De atunci, inginerii au început să acorde o atenție sporită și celor mai mici detalii care pot oferi un minim avantaj.

Casca lui LeMond avea formă de lacrimă, cu o coadă de lungime medie, până când UCI i-a cerut americanului, înaintea contratimpului, să îndepărteze coada căștii.

În câțiva ani, casca din spumă a lăsat repede locul unor modele fabricate dintr-un plastic foarte subțire, care nu ajutau cu nimic un ciclist, dacă acesta ar fi căzut. Încet, căștile pentru contratimp au crescut din ce în ce mai mult, păstrând stratul extern foarte ușor. Au fost cooptați cei mai buni ingineri în aerodinamică, iar testele au devenit din ce în ce mai numeroase, un pas important fiind apariția testărilor în tunelul de vânt. 

Armstrong

Lance Armstrong folosea o cască ce ajungea aproape la jumătatea spatelui său curbat, în timp ce modelul Uvex al lui Jan Ullrich se ridica în aer 30cm când neamțul lăsa capul în jos. Acestea au fost doar modele trecătoare, căștile din ziua de azi tinzând ca design către primul model, cel al lui LeMond. Cozile sunt scurte, iar unor modele precum cele de la Kask, folosite de Sky, le lipsește coada cu desăvârșire.

Kask TT

”Ideea care stă la baza construcției acestor căști este următoarea: trebuie să proiectezi o cască care are cea mai mare șansă să fie cea mai rapidă soluție pentru cât mai mulți rutieri ce au diferite poziții pe bicicletă”, spune Chris Yu, specialist în aerodinamică la Specialized. Pentru majoritatea cicliștilor, coada lungă nu este o soluție viabilă.

În ultimii ani, companiile au descoperit ceea ce experții în aerodinamică, precum Yu și Rob Wesson (inginer la Giro), numesc ”robustețe”. Termenul se referă la abilitatea căștii de a menține avantajul aerodinamic în condiții și poziții ale cicliștilor cât mai diverse. ”Acum 5 ani, noi și celelalte companii ne îndreptam cu cercetarea în aceeași direcție.”, spune Wesson. ”Aveam de ales între a testa în tunelul de vânt cu ajutorul unui sportiv (mai rar și mai greu) sau cu un manechin în poziție de contratimp. În ambele cazuri obțineam date concludente și precise pentru acea poziție optimizată”.

Însă, aceste teste nu ofereau nici un detaliu despre robustețea căștii. ”Manechinele nu obosesc, iar sportivii nu depun un efort adevărat în timpul testelor din tunelul de vânt, astfel că rezultatele erau bazate întotdeauna pe o bază de date scurtă. În funcție de contratimp, mulți sportivi petrec mai mult timp cu privirea în jos decât în față.”. Orice modificare a direcției vântului sau a poziție capului poate anula avantajul aerodinamic obținut în tunelul de vânt.

Astăzi, experții în aerodinamică din industrie au dus testele în lumea reală. Folosesc dispozitive de măsurare a puterii pe șosele și velodrom, combinând aceste date cu munca din tunelul de vânt și cu modelarea pe computer. Rezultatele au fost vizibile în Turul Franței din acest an: căști mai scurte ce nu depășesc foarte mult gâtul. ”Gândirea din spatele acestor modificări a fost că frecarea cu aerul crește dacă coada căștii nu se află în poziția care trebuie, de exemplu atunci când rutierii lasă capul în jos iar coada căștii se ridică”, spune Yu.

S-Works

Majoritatea companiilor au ajuns la concluzia că tebuie să se întoarcă la original, la modelul folosit de LeMond în 1989. Specialized, Giro, Kask, Ekoi, Bell au renunțat la vechile modele și au venit cu modele cu coada scurtă în ultimii doi ani.

 

 

 

 

 

 

 

sursa: velonews.competitor.com

 

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.