Buts pe podium

Etapa cea mai dificilă din Turul Ținutului Secuiesc a fost adjudecată de bulgarul Georgi Georgiev de la Brisasport. Acesta a ajuns primul în vârful cățărării finale de la Harghita Băi, după 180km de cursă.

Prima cățărare a zilei a venit cu numai 10km după startul oficial, aceasta fiind prea dificilă pentru câțiva rutieri ce au fost scuturați din pluton, iar mai apoi au abandonat cursa după numai 20km. Purtătorul tricoului pentru cel mai bun cățărător, Oleg Berdos (Tușnad), a trecut primul în vârful ascensiunii de categoria B Pasul Vlăhița. Românul a fost urmat de Samli Feritcan (Brisasport) și de Andrei Nechita (România). Federico Rocchetti (Utensilnord) a încercat să se desprindă pe coborâre, însă a fost prins de pluton după ce a trecut de sprintul intermediar de la Vlăhița.

Evadarea zilei s-a format după kilometrul 30, când Carol Eduard Novak (Tușnad) a atacat împreună cu Quentin Bertholet (Wallonie-Bruxelles) și Der Zsolt (Utensilnord). Cei 3 și-au majorat avansul până la 3min10s pe ascensiunile de la Băile Homorod și Pasul Liban, cățărări câștigate de Der Zsolt. Eduard Novak a trecut primul la sprintul intermediar de la Gheorgheni, urmat de Zsolt și Bertholet. 

Evadații au fost prinși cu 20km înainte de finalul etapei. Zoltan Sipoș (Tușnad) s-a impus la ultimul sprint intermediar, fiind urmat de coechipierul său Ivan Stevic și de Marko Stankovic (Serbia). Cu 16km rămași din cursă, rutierii au trecut din nou pe Pasul Vlăhița, același Oleg Berdos impunându-se și de această dată. Ultimii 5km către Harghita Băi au fost decisivi în stabilirea câștigătorului de etapă. Pe pante de 10%, Georgi Georgiev a plecat din grupul favoriților și a reușit să mențină ritmul până la finish, reușind astfel să câștige etapa regină a turului. Pe locul 2 a sosit liderul de la general Vitaliy Buts (Kolss), iar pe 3 Alexander Braico (Tușnad).

Vitaliy Buts păstreză tricoul de lider în clasamentul general, dar se află în același timp cu Georgiev. Andrei Nechita completează podiumul cu o întârziere de 12s față de ucrainean. Semi-etapa 3A de mâine dimineață, un contratimp în urcare de 7km, va fi decisivă pentru stabilirea câștigătorului turului. După amiază se va desfășura și semi-etapa B pe un circuit în orașul Miercurea Ciuc.

Clasamentul etapei:

1. Georgi Georgiev (Brisasport)

2. Vitaliy Buts (Kolss) +13s

3. Alexander Braico (Tușnad)

4. Borislav Ivanov (Bulgaria)

5. Andrei nechita (România) +15s

Clasamentul general:

1. Vitaliy Buts (Kolss)

2. Georgi Georgiev (Brisasport)

3. Andrei Nechita (România) +12s

4. Laurent Evrard (Wallonie-Bruxelles) +18s

5. Peter Kusztor (Utensilnord)

Evadatii

Novak castiga sprintul de la Gheorgheni

Plutonul condus de Kolss

Georgiev

Podiumul etapei

Nechita

credit foto: sportfoto

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.