Vuelta Roche et2

Rutierii participanți în Turul Spaniei și-au făcut încălzirea cu o etapă de contratimp pe echipe de 27 km, câștigată de formația Astana, urmată de o primă etapă cu final în cățărare. Nicolas Roche (Saxo Bank Tinkoff) a obținut una dintre cele mai importante victorii din cariera sa, ajungând primul în vârful cățărării Alto Do Monte Da Groba, care a marcat finalul etapei a doua a competiției spaniole. Irlandezul a fost urmat pe linia de sosire de Daniel Moreno (Katusha) la 2 secunde și Domenico Pozzovivo (AG2R La Mondiale) la 6 secunde diferență, în timp ce inițiatorul atacului, cehul Leopold König (NetApp-Endura) a ajuns al patrulea la 11 secunde distanță de învingător.

Movistar a dus trena pe ascensiunea finală într-un grup de 25 de rutieri, până când König a atacat, la 1,2 km de final. Cehul în vârstă de 25 de ani i-a luat cu el pe Roche, Moreno și Pozzovivo. Pozzovivo a încercat să atace aproape de final, dar accelerarea decisivă a fost cea a lui Roche. Chiar și cu secundele de bonuficație irlandezul nu a urcat pe prima poziție la general, loc care îi revine lui Vincenzo Nibali (Astana). Italianul preia tricoului de lider de la coechipirului său Janez Brajkovic.

Alejandro Valverde (Movistar) a condus peste linia de sosire pe Diego Ulissi (Lampre-Merida) și Joaquim Rodriguez (Katusha) la 12 secunde de Roche, iar Ivan Basso, Vincenzo Nibali, Bauke Mollema, Chris Horner, Rigoberto Uran și Daniel Martin au sosit cu o întârziere de 14 secunde.

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.