LeMond

După ce a fost ani de zile departe de industria producătoare de biciclete, Greg LeMond se întoarce. Triplul câştigător al Turului Franţei a folosit prima zi a târgului Interbike pentru a anunţa revenirea sa în industrie alături de cei de la Time.

LeMond spune că bicicletele sunt doar începutul: „Sunt încântat că revin în industrie. Am multe proiecte pentru anul viitor printre care modele noi pentru ciclocros, şosea şi poate pentru off-road”.

Vestea cea mai importantă este însăşi întoarcerea lui LeMond. Brandul LeMond Bikes a trecut prin lupte grele la început, fiind foarte aproape de dispariţie chiar după lansare. Şi-a găsit stabilitate abia după semnarea unui parteneriat de 15 ani cu Trek, iar de atunci a început să crească şi a devenit un brand important. Parteneriatul cu Trek a început să scârţâie când LeMond a intrat în conflict cu Lance Armstrong.

În 2010, Trek a anunţat că va renunţa la producţia bicicletelor LeMond, iar brandul LeMond a fost redus la producţia de trainere. Acum, LeMond relansează marca ce îi poartă numele şi este pregătit să muncească din greu pentru a reveni între cele mai importante mărci de biciclete. 

Time nu este doar compania care se va ocupa de producţie. Americanul a preluat divizia Time Sport USA şi se va ocupa de distribuţia bicicletelor şi componentelor Time în Statele Unite, reînnodând astfel o relaţie ce datează de câteva zeci de ani, pe când unul din fondatorii Time, Jean Marc Geaugneaud, era inginer la Look, care pe atunci furniza bicicletele pentru echipa lui LeMond.

Lemond-Tour90

Bicicletele prezentate până acum sunt un fel de hibrid pentru şosea, folosind o parte din modelul Time NXS, plus câteve caracterisrici ce ţin de geometria cadrului pe care şi le-a dorit LeMond.

Cele 3 modele sunt produse în ediţie limitată şi sunt diferite doar din punctul de vedere al culorilor. Fiecare dintre ele cinsteşte una din cele 3 victorii ale lui LeMond din Turul Franţei, având vopsit pe cadru numele echipei cu care a obţinut victoria.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.