Campionatele-nationale-de-ciclocros comunicat

Nebunia din Federația Română de Ciclism capătă noi proporții. După ce în ultimele zile au existat mai multe adrese către cluburi iată că astăzi a fost transmis un comunicat al Președintelui FRC în care se aduc clarificări referitoare la organizarea Campionatelor Naționale de Ciclocros.

Mai jos găsiți comunicatul Președintelui Eduard Novak:

COMUNICAT

 

Referitor la: CAMPIONATELE NAȚIONALE DE CICLOCROS 2013-2014

Către: Cluburile afiliate la Federația Română de Ciclism

 Stimați membrii ai Federației Române de Ciclism,

 În această săptămână au existat mai multe comunicări contradictorii referitoare la organizarea Campionatului Național de Ciclocros și în calitatea mea de Președinte ales doresc să vă comunic următoarele:

 La ora actuală, datorită acțiunilor cu caracter pur distructiv ale domnului Vasile Selejan, care, cu toate că nu mai deține drept de semnătură, a decis în mod unilateral și abuziv să comunice o altă dată decât cea oficial stabilită pentru Campionatele Naționale de Ciclocros, există o confuzie generală în cadrul cluburilor afiliate, confuzie pe care am decis să o înlătur prin acest comunicat.

 Aceste tactici care nu au nimic de a face cu ciclismul, mă întristează și în același timp îmi demonstrează că decizia luată în primăvară, de a reforma ciclismul românesc, a fost una corectă.

Nu voi intra din nou în cursa întinsă de domnul Secretar General Vasile Selejan și voi întreprinde toate acțiunile legale și statutare pentru a apăra interesele cluburilor afiliate  la Federația Română de Ciclism  la această dată.

 Pentru a elimina orice neclaritate legată de Campionatele Nationale de Ciclocros vă informez că în conformitate cu statutul Federației Române de Ciclism orice modificare a datei de desfășurare a Campionatelor Naționale de Ciclocros trebuia să fie luată de Consiliul de Administrație al FRC, care conform Articolului 66, Aliniatul 7 “Aprobă calendarul competițional intern și al acțiunilor internaționale”.

 Având în vedere acestea vă reamintesc că data de desfășurare a Campionatelor Naționale de Ciclocros rămâne cea stabilită și comunicată oficial, 26-27.10.2013.

Reamintesc membrilor afiliați ai Federației Române de Ciclism că domnul Vasile Selejan nu are drept de semnătură pe documentele care angajează federația. Documentele semnate de Secretarul General sunt lovite de nulitate și participarea la competițiile care nu sunt înscrise în calendarul național sau în calendarul internațional poate aduce prejudicii de imagine cluburilor și poate pune în pericol siguranța sportivilor.

 Cu speranța că acest comunicat a reușit să lămurească  problema expusă mai sus, vă asigur de toată considerația mea,

 Președinte,

Novak Carol Eduard

2 COMENTARII

  1. Ma intreb daca printre atatia impatimiti chiar nu se gaseste un jurist care sa stapaneasca bine reglementarile legale in domeniu, pentru a ajuta ciclismul din Romania sa „se stearga la fund”…

  2. Daca nu ar fi Novak Carol Eduard..am fi fost influentati de un bandit care merge doar in masini cu geamuri fumurii si nu are habar cat efort se depune in romania pentru a face performanta in ciclism.Sper ca domnul Nokav sa il puna la punct pe acest individ care are impresia ca are vreun cuvant de spus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.