Cu Brain Roof transportul bicicletei e mai sigur 1

Cand transporti o bicicleta pe suportii de pe masina o supui unui mare risc, acela de a o lovi de un pod, limitator de inaltime, sau chiar la intrarea in garaj. Nu se intampla prea des, dar cand se intampla e de rău! Cu totii am vazut sau auzit de astfel de accidente, de biciclete lovite si distruse iremediabil din cauza neatentiei sau a necunoasterii traseului. Nu doar bicicleta este avariata in astfel de cazuri ci si suportii de prindere sau chiar acoperisul masinii.

Cu Brain Roof transportul bicicletei e mai sigur 3

Pentru a elimina acest risc, un cuplu de tineri ingineri au dezvoltat un dispozitiv simplu si eficient. RoofBrain este un aparat cu receptori GPS ce se fixeaza pe acoperisul masinii. Dupa dorinta se poate fixa cu o centura sau cu un magnet. Impreuna cu aparatul se livreaza si o aplicatie pentru telefoanele cu sistem de operare Android. Aplicatia contine o harta detaliata pe care se pot identifica cu usurinta zonele de risc. Aceste zone includ podurile de mica inaltime de deasupra strazilor, limitatoarele de inaltime, intrarile in parcarile subterane si bineinteles garajul de acasa. Toate aceste puncte riscante se marcheaza pe harta si sunt inregistrate in memoria telefonului. In plus se pot sincroniza cu alte aplicatii similare ale celorlalti utilizatori, obtinandu-se astfel o harta exacta cu obstacolele de pe toate soselele.

Cu Brain Roof transportul bicicletei e mai sigur 2

Modul de functionare este simplu. Dupa ce bicicleta este ancorata pe acoperit, dispozitivul este activat si se poate porni la drum. Cand masina se apropie de un obstacol marcat pe harta, aplicatia de pe smartphne da alarma, astfel ca soferul opreste masina si isi salveaza bicicleta de la dezastru. Dispozitivul functioneaza doar prin GPS, nu are nevoie de internet sau de semnal GSM, iar cu telefonul comunica prin bluetooth. La prima utilizare se seteaza o parola unica fara de care aplicatia nu porneste si dispozitivul nu lucreaza. Parola este utila si in caz de furt, dispozitivul neputand fi utilizat cu alt smartphone. Pentru alimentarea Brain-ului este nevoie de o mica baterie de dimensiunile unei monede.

BrainRoof va fi pus in vanzare din luna mai a anului viitor, la un pret de 75 de dolari.

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.