Devron Riddle H6.7 - Test practic 1

Nu demult vorbeam la telefon cu un bun prieten ce lucrează la o firmă producătoare de biciclete, şi l-am întrebat dacă pot să-l ajut cu ceva. Mai în glumă, mai în serios i-am zis că aş face orice, mai ales testări de biciclete şi componente. Într-o zi m-a sunat şi fără nici o introducere m-a întrebat dacă vreau să testez o bicicletă. Am răspuns DA fără nici o ezitare şi am pus la punct formalităţile. Abia a doua zi m-am gândit să-l întreb despre ce bicicletă e vorba. Nu prea conta, dar parcă n-aş vrea să testez vreun BMX sau Trial. Nu, nici vorbă de aşa ceva, urma să primesc cea mai nouă creaţie a celor de la DHS, un Devron 6.7 cu roţi de 27.5″!

A doua zi a oprit curierul in fata atelierului si mi-a descarcat doua cutii mari. Am abandonat orice treaba si am asamblat bicicleta. Mi-a iesit din prima si era o frumusete! Toata viata am mers pe roti de 26″, iar Devronul parea intimidant cu rotile sale mari si late. Am incalecat si pentru 2-3 secunde am avut un sentiment de panica. Desi cadrul era mic, marimea rotilor ma facea sa par inalt. Dupa cateva ture printre blocuri am revenit in atelier si am trecut la faza a doua. Initial convenisem sa pastrez bicicleta pentru o saptamana, dar mai apoi am negociat putin si am obtinut o luna intreaga! Urmau deci cateva customizari.

Devron Riddle H6.7 - Test practic 2

Pedalele au cazut primele, fiind inlocuite cu un set de sepedeuri Shimano. Saua era cumplit de deranjanta, nu mi se potrivea deloc pe oasele bazinului, deci am schimbat-o imediat. Nici mansoanele nu ma atrageau, degetelor mele lungi le place sa stranga ceva mai gros. Eu consider ca aceste trei componente, mansoanele, şaua si pedalele, nu ar trebui incluse pe bicicleta ci ar trebui sa fie alese separat de catre client. Am mai adaugat un suport de bidon si plosca aferenta, o borseta cu cele necesare sub şa, suport de pompa si ciclocomputer. Ghidonul era muuult prea sus, am mutat imediat cele doua distantiere de 5cm deasupra pipei. Mi-am tras putin sufletul, m-am echipat si am plecat pe traseu.

In urma cu cateva luni am decis sa-mi “construiesc” un traseu special de antrenament similar cu cele din concursurile de XC. Dupa multe rataciri printre dealuri si paduri am definitivat un traseu multumitor. Traseul cuprinde trei sectiuni, ce pot fi facute separat sau toate odata. Tura scurta are 21km si include toate suprafetele posibile: asfalt, pietris, pietre, bolovani, pamant, nisip, lut, iarba, noroi, apa, frunze, crengi si alte obstacole naturale si artificiale, precum si portiunea obligatorie de impins. Sa le luam pe rand.

Devron Riddle H6.7 - Test practic 3

Pentru incalzire incep cu 3km de asfalt plat. Nu imi place dar nu am de ales, e singura ruta catre padure. Rotile de 27.5 au inghititi acesti kilometri intr-un timp record, o mare diferenta fata de MTB-ul 26er. Urmatorul kilometru e tot asfalt, dar urcare, si mi s-a mai domolit entuziasmul. Greutatea de 14kg, din care vreo 5 in roti a inceput sa se simta. Cand s-a terminat asfaltul si a inceput o urcare cu pietris, problema s-a agravat. M-am ridicat de pe şa si am inceput sa ma infing in pedale pentru a urca in forta. Roata spate a inceput sa piada aderenta si pe alocuri sa derapeze. Cu parere de rau m-am asezat pe şa si am parasit foaia mijlocie. Rigiditatea cadrului, modelul anvelopelor si presiunea prea mare din camere n-au fost prea favorabile catararii pe pietris. In schimb pe o portiune de pamant denivelat, a urcat mult mai bine. Rotile mari depaseau mai usor denivelarile si nu trebuia sa fiu foarte atent unde calca roata.

A mai urmat o urcare pe drum de pamant acoperit cu pietre pe care am abordat-o cu foaia mica si am ajuns in varf de deal. De aici ma astepta o cobarare offroad moderat de vreo 3km. Am deblocat furca de la maneta de pe ghidon si am pornit la vale. Primele secunde am stat cam incordat, dar in scurt timp un rânjet mi s-a latit pe faţă. Parca pluteam peste denivelari, desi furca nu e prea sensibila, rotile suplinesc amortizarea. Manevrabilitatea nu e multumitoare, in curbele stranse de pe coborâri a trebuit sa incetinesc semnificativ. Se pare ca Devronul nici nu a fost creat pentru a fi o masina de concurs, e dedicat turelor recreative si antrenamentelor usoare.

Devron Riddle H6.7 - Test practic 4

Pe urmatoarea bucata de traseu, relativ usoara, s-a descurcat bine si foarte bine. Asteptam cu nerabdare sa intru pe singletrail-ul din padure, cea mai placuta si tehnica sectiune. Dupa cateva sute de metri de push-bike istovitor am ajuns la cota cea mai inalta, de unde urma o coborare prin padure. E cea mai faina parte si m-am aruncat cu pofta printre crengi si boscheti. Partea mai putin faina este o panta abrupta, de cativa zeci de metri, pe care tot timpul e noroi. Cand am intrat acolo, adio fericire. Anvelopele s-au incarcat imediat de noroi si mergeam la vale ca sania. Am fost nevoit sa pun piciorul jos de cateva ori, dar am ajuns teafar la marginea padurii.

O alta proba grea este coborarea pe drumurile intortocheate din satul vecin. Acoperite cu un strat generos de pietre si pietris, aceste poteci au facut sa-mi amorteasca degetele pe frane. Anvelopele nepotrivite si furca cam insensibila au transformat placerea coborarii intr-un stres. Cu o presiune mai scazuta as fi rulat mult mai bine, dar as fi pierdut timp pe sosea si drumurile de pamant. Dupa inca trei kilometri de asfalt am ajuns acasa si m-am uitat la cronometru. Era sa scap telefonul din mana! Tura anterioara facuta pe acelasi traseu cu 26er-ul se incheiase dupa 1:21 ore, iar acum aveam 1:09! Un timp mai scurt cu 12 minute pe un traseu de 20km e foooarte bun. Mai ales ca Devronul e cu un kil si ceva mai greu decat MTB-ul meu.

Devron Riddle H6.7 - Test practic 5

Am continuat sa ies aproape zilnic cu Devronul si dupa inca doua antrenamente am scos o ora pe acelasi traseu, iar cateva zile mai tarziu, 58 de minute! Concluzia este clara: mărimea contează! Acum fac tot traseul doar pe foaia mijlocie si mentionez ca am intors ghidonul cu curbura in jos, pentru o pozitie mai agresiva. Dupa trei saptamani de teste pot sa fac o scurta caracterizare modelului Riddle H6.7.
– Cadrul este foarte reusit, cu forme frumoase, culori aspectuoase si suduri perfecte. Majoritatea prietenilor au crezut ca e de carbon, deoarece imbinarile tuburilor sunt finisate, fara aspectul de solz de peste. Geometria este mai relaxata, nu e un racer pur-sânge, dar se poate folosi cu succes la XC si alte sporturi asemanatoare. Marimea S (16.5″) imi este cam mica dar m-am simtit bine pe bicicleta. Desi are pipa scurta si ghidonul lung, manevrabilitatea nu e la acelasi nivel cu a unui MTB 26er. La inceput credeam ca ma voi obisnui, dar chiar si dupa trei saptamani inca am emotii la virajele stranse luate in viteza.
– Furca e veriga slaba a acestei biciclete. Suntour XCR 120mm este un model entry level cu o sensibiliatte scazuta si o greutate mare. Un lucru util e prezenta unei manete de lock-out pe ghidon, si faptul ca se poate bloca in orice pozitie. Daca se lasi tare pe ea si apesi maneta, ramane blocata in pozitia cea mai de jos, un lucru util pe urcarile abrupte. Are si buton de preload, dar e cam degeaba.
– Transmisia e compusa din piese Sram X5 si X7 cu un schimbator de foi Shimano Altus a carui prezenta nu o inteleg. Chiar nu s-a gasit un schimbator Sram, fie si un X3 ca sa intregeasca groupset-ul? Nu am mai mers pana acum pe Sram si la inceput ma ingrijorau pocnetele ce se auzeau cand schimbam pinioanele. Schimbatoarele au functionat bine chiar cand le actionam in forta, angrenajul e rigid iar butucul cupleaza rapid. Are trei foi de 22-32-44 fixate pe un angrenaj cu interfata tip octalink. Pinioane 11-34 sunt suficiente pentru un traseu moderat, de multe ori folosind doar primele 8 pinioane si foaia mijlocie.
– Cand am vazut franele Avid Eixir 3 am fost cam sceptic, auzisem ca nu sunt prea bune. Poate nu or fi bune la downhill, ca la XC sunt excelente. Pe coborarile moderate e suficienta o apasare cu varful degetului, doar cand se ingroasa gluma e necesara o strangere ceva mai viguroasa. Modulatia cam lasa de dorit dar la forta de franare stau bine. Pe faţa are disc de 180, iar pe spate disc de 160. Si cadrul permite montarea unui disc de 180, pentru cei ce vor sa-si roada repede anvelopa spate.
– Rotile cam grele pun probleme la urcari, dar in rest se invart usor si sunt rezistente. Anvelopele WTB Wolverine SS, dupa cum m-am asteptat, si-au aratat limitele pe noroi si pietre, in schimb ruleaza minunat pe alte suprafete.

Si la final criticile.
– In primul rand pedalele alea nu au ce cauta pe un MTB respectabil. Modelul din dotare e bun pentru plimbari prin parc, pentru copii si pentru domnisoare. Trebuiau neaparat niste platforme mai late cu ceva pini pe ici-colo.
– Poate a avut si au cazut pe drum dar cand a ajuns la mine nu avea căpăcele pe capatul cablurilor. Ambele cabluri erau zbârlite la capete si a trebuit sa la scurtez putin ca sa le pot pune căpăcele.
– Gâtul furcii cred ca a fost taiat cu flexul si polizat la fel, judecand dupa marginile neregulate.
– Suruburile tijei trebuie stranse foarte tare ca altfel pocnesc suparator in mers. Nu am reusit sa le strang suficient cu un inbus obisnuit, a trebuit sa folosesc cheia cu clichet. Dupa un timp a inceput iarasi sa pocnesca si a trebuit strans mai tare.
– De schimbatorul Altus am mai zis, dar mai zic o data – functioneaza bine dar se potriveste rau.
– Şaua si mansoanele nu mi-au placut deloc, dar nu le critic pentru asta, altora poate le place. Cu toate ca acea şa a mai fost incercata de inca trei persoane si toate au urât-o.

Per total Riddle 6.7 este o bicicleta buna cu un raport pret/calitate excelent. Cu o furca mai performanta si cateva mici modificari la transmisie ar fi chiar foarte buna. E un lucru imbucurator ca o firma autohtona produce astfel de biciclete si ca nu mai suntem nevoiti sa cumparam doar de la straini.

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.