pinarello-dogma-f8-4

Italienii de la Pinarello au colaborat cu cei de la Jaguar pentru dezvoltarea bicicletei ce va fi folosită de Chris Froome în Turul Franței.

Dogma F8 este cea de-a opta variantă a modelului de referință de la Pinarello și înlocuiește modelul Dogma 65.1 Think 2, cu care Bradley Wiggins și Chris Froome au câștigat Turul Franței.

Pinarello Dogma F8, Jaguar (Pic: Pinarello)

Cei de la Pinarello spun că dezvoltarea noii biciclete a fost un efort depus pe 3 planuri, cu ajutorul echipei Sky și a departamentului de aerodinamică de la Jaguar. Cadrul este cu 12% mai rigid, cu 120g mai ușor, însă cea mai importantă îmbunătățire este aceea a aerodinamicii care a crescut cu aproape 50% față de modelul precedent.

”Întotdeauna căutăm tehnologii noi care să crească performanțele bicicletelor noastre”, spune Fausto Pinarello. ”A fost o plăcere să colaborăm cu Jaguar la capitolul aerodinamică. Au o experiență bogată și au reușit o treabă excelentă, ceea ce va crește șansele celor de la Sky în tentativa de a câștiga, din nou, Turul Franței”.

Pinarello Dogma F8, Jaguar (Pic: Pinarello)

Mai mult de 300 de modele CFD (dinamica computerizată a fluidelor) au fost create între lunile octombrie și ianuarie, fiind folosite aceleași metode utilizate de Jaguar pentru modelele Land Rover, înainte de a fi efectuate testări în tunelul de vânt pentru verificarea rezultatelor.

Iar rezultatele arată bine. Noua Dogma F8 este complet schimbată față de Dogma 65.1 Think 2, cu profiluri ale tuburilor cadrului aerodinamice, caracteristică întâlnită și la tija de șa. Furca, la fel ca și seatstay-urile, sunt mai puțin ondulate decât cele de la celelalte modele Dogma, această modificare fiind realizată tot din dorința de a reduce frecarea cu aerul.

pinarello-dogma-f8-2

”Jaguar are o capacitate avansată de proiectare CFD, așa că am putut jongla cu multe și diverse configurații foarte repede”, spune Jon Darlington de la Jaguar.

Dogma F8 va fi folosită de echipa Sky începând de duminică, odată cu startul Criteriumului Dauphine, unde câștigătorul de anul trecut, Chris Froome, va încerca să își apere titlul.

 

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.