etapa 7 turul frantei 2014 matteo trentinVictoria lui Matteo Trentin de la Omega Pharma-QuickStep din etapa a șaptea a Turului Frantei a fost decisă la foto finish. Italianul l-a întrecut la milimetru pe Peter Sagan (Cannondale), al treilea clasându-se Tony Gallopin de la Lotto-Belisol.

Reușind să evite căzăturile din ultimul kilometru Vincenzo Nibali (Astana) se menține pe prima poziție la general, urmat de coechipierul său Jakob Fuglsang, cu Sagan pe trei la 44 secunde. Tejay van Garderen (BMC) nu a fost așa norocos, el a căzut pe penultima cățărare, la 16 km de finalul etapei și a pierdut contactul cu plutonul fruntaș. În ierarhia generală a alunecat de pe locul 11 pe 18.

Evadarea etapei de 234,5 km de la Epernay la Nancy i-a avut în componenență pe Alexandre Pichot (Europcar), Matthew Busche (Trek), Nicolas Edet (Cofidis), Martin Elmiger (IAM), Bartosz Huzarski (NetApp) și Anthony Delaplace (Bretagne-Séché). Dar rutierii de la echipa Cannondale i-au ținut tot timpul sub control, ultimii fugari fiind prinși la 40 km de finish.

Pe Cote de Maron (3,2 km, pantă medie 5%) Thomas Voeckler (Europcar) a atacat, urmat pe ultima cățărare, Cote de Boufflers (1,3 km, pantă medie 7,9%), de un atac al coechipierului său Cyril Gautier. Francezul nu a fost singurul care a incercat un atac. Van Avermaet a decis să plece urmat de Peter Sagan. Au fost ajunși, Sagan implicându-se toțuși la sprint. Din păcate pentru el a ratat victoria la milimetru, Trentin fiind declarat învingător la foto finish.

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.