oua

Ouăle sunt percepute ca o bună sursă de proteine și așa și este. Un ou de găină conține 6g de proteine, cele mai multe dintre acestea aflându-se în albuș. Gălbenușul conține colesterol, grăsimi și vitamina E.

Cele mai active femei au nevoie de 66-80g de proteine pe zi, în timp ce bărbații trebuie să acopere un necesar de 84-98g. 4 ouă mici sau jumătate de litru de lapte oferă aproape 60g de proteine, așadar nu este greu să îți asiguri necesarul zilnic.

Proteinele ca atare nu sunt neapărat constituienții de care are nevoie organismul cel mai mult din mâncare, ci de aminoazicii din care sunt compuse proteinele. Există 20 de aminoacizi, care în diverse combinații alcătuiesc sute de tipuri de proteine, însă toți 20 trebuie să participe în acest proces.

Organismul poate produce 12 dintre acești aminoacizi, ceilalți 8 fiind atrași din alimentație. Oul este un produs ce conține toți cei 8 aminoacizi.

Un alt beneficiu pe care îl aduc ouăle este capacitatea lor de a crea ușor o senzație de sațietate. De exemplu, dacă vrei să pornești la o tură lungă cu bicicleta, este important să te alimentezi cu o cantitate suficientă de carbohidrați înainte de a pleca la drum.

Există și o reacție secundară în cazul meselor bogate în carbohidrați și anume apariția hipoglicemiei sau a unei ușoare amețeli. Soluția este să adaugi și proteine în alimentație pentru că acestea sunt digerate mai greu și împiedică apariția hipoglicemiei, iar, în plus, vei atinge și o stare de sațietate. Așadar, câteva ouă la micul dejun, înaintea unei ture lungi, este o alegere potrivită.

Singura problemă a unei alimentații în care se regăsesc des ouăle poate fi colesterolul, însă nu ar trebui să te îngrijorezi foarte mult pentru că la majoritatea cicliștilor ce au o dietă bazată pe alimente bogate în colesterol nu s-a depistat o creștere a colesterolului în sânge. Adevărații inamici sunt grăsimile saturate și procesate.

Acestea sunt o cauză mult mai probabilă a creșterii colesterolului în sânge, ceea ce poate provoca blocarea unei artere, deci un infarct. Cu toate acestea, dacă ai diabet sau colesterolul crescut, este indicat să ai grijă la cantitățile de colesterol din alimentație.

 

 

 

 

 

 

via bikeradar

 

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.