rose bikes

Rose Bikes a lansat în acest an, prin reprezentantul oficial în Romania, Alex Ciocan, o invitație la Press Camp-ul de la Kitzbühel, o locație din Tirol care este cunoscută mai ales pentru domeniul schiabil foarte generos.

Ciclism.ro, alături de Freerider.ro (Traian Goga), au participat la acest Press Camp extrem de bine gândit, care ne-a permis să luăm contact cu oamenii din spatele numelui Rose Bikes și să testăm noile modele pe care Rose le propune pentru 2015.

Recunosc că deși în ultimul an am luat contact cu numele de Rose Bikes prin intermediul lui Alex Ciocan, nu am cunoscut până la acest Press Camp care este modelul de bussines al celor de la Rose.

Rose – Cycling Your Way – acesta este motto-ul firmei și conceptul este unul extrem de simplu: Customer satisfaction is our outmost priority! – Satisfacția clientului este prioritatea principală

Cu peste 100 de ani de experiență cei de la Rose pot asigura un nivel înalt de calitate. Compania care a luat naștere în 1907 cu un mic magazin de biciclete în  Bocholt a crescut și a ajuns la un număr de peste 250 de angajați care au un singur scop, să furnizeze direct clienților cele mai bune biciclete.

Direct clienților, acesta este foarte probabil secretul celor de la Rose Bikes. Cu excepția unui magazin în Bocholt și a unui Concept Store care va fi deschis în această toamnă în Munchen, cei de la Rose comercializează biciclete exclusiv online.

Deoarece bicicletele sunt produse de Rose și comercializarea lor se face direct, clientul final beneficiază de prețuri extrem de avantajoase. În plus Rose permite configurarea bicicletei online, un avantaj pe care nici un alt producător nu îl oferă, mecanicii companiei pregătind bicicleta în conformitate cu solicitările clienților.

Cu un depozit de  20,000 m², Rose Bikes livrează bicicleta dorită, cu configurația aleasă, în timp extrem de scurt.

În cadrul acestui Press Camp  am avut ocazia să testăm toate modelele de biciclete care vor fi comercializate în 2015. Am ales să testăm bicicletele de șosea și cele de contratimp. În zilele următoare o să publicăm pe Ciclism.ro articole despre aceste biciclete și experiența frumoasă oferită de cei de la Rose Bikes la Kitzbühel.

Până atunci puteți arunca o privire pe website-ul oficial Rose Bikes, unde puteți configura orice tip de bicicletă și vă puteți convinge de avantajul financiar pe care o să îl obțineți!

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.